FC Botoșani se va duela în turul 3 preliminar al Europa League cu Tottenham, toate acestea dacă moldovenii trec de Shkendija (Macedonia), iar englezii de Lokomotiv Plovdiv (Bulgaria), dar Valeriu Iftime este dezamăgit după ce a primit un răspuns din partea UEFA.
Valeriu Iftime a declarat că echipa sa nu are nicio șansă să joace în turul 3 preliminar al Europa League la Botoșani, după inspecția reprezentantului UEFA.
„Sunt prea trist cu stadionul. Să dea Dumnezeu să trec de meciul ăsta, numai că următorul meci trebuie să-l joc în altă parte. Am sperat până astăzi, când a venit observatorul UEFA, care pur și simplu ne-a făcut de râs.
De fapt, ce se întâmplă? Când ne-am licențiat, am cerut să fim în categoria a doua, care poate susține turul 1 și turul 2. Dar la turul 3 trebuie un alt stadion și au alte condiții. Toate acele condiții, în opinia mea, țineau doar de spectatori. Și atunci, într-o noapte, când dormeam eu prost, am zis: bă, dar nu se poate să facem o adresă către UEFA? Să le spunem că, dacă tot se joacă fără suporteri, nu avem nevoie de parcare, de nu știu ce veceuri speciale, nu știu ce parchet.
Și UEFA a zis ok, în condițiile în care jucați fără spectatori, dar ne-a transmis că va veni un reprezentant să facă o evaluare. M-a evaluat sub Liga 1, adică e rușinos stadionul nostru! Îmi pare rău să o spun, dar sunt dezamăgit, de dimineață, de când am aflat”, a declarat Valeriu Iftime, conform Digisport.
În cazul în care FC Botoșani ar trece de Shkendija și Tottenham de Lokomotiv Plovdiv, atunci duelul dintre cele două formații ar avea loc în România, dar stadionul nu este sigur. Marius Croitoru a dezvăluit că moldovenii ar putea juca la Cluj sau la București, dar o altă variantă ar putea fi „Ilie Oană” din Ploiești.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER