Într-o perioadă în care United se află într-o criză evidentă de rezultate, dar și de joc, Javier Hernandez, fotbalist care a părăsit Old Trafford în vară, s-a redescoperit la Bayer Leverkusen.
15 goluri în ultimele 17 partide a reușit Javier „Chicharito” Hernandez pentru formația de pe BayArena. Vârful mexican nu s-a înțeles cu tehnicianul batav de pe banca „diavolilor” și a fost nevoit să plece. Un tehnician extrem de conflictual, Van Gaal a procedat identic și cu Di Maria, care în această stagiune scrie istorie pentru PSG.
Cu două titluri cucerite pe Old Trafford, Chicharito a înscris în acest sezon aproape la fel de mult cât toată echipa lui Van Gaal (21 de goluri în 16 etape), prilej să își ia o binemeritată revanșă față de tehnician.
„Am vorbit cu Van Gaal înainte de sezonul acesta și mi-a spus că am șanse 1% să joc, astfel că nu am putut decât să fiu bucuros când a venit oferta lui Leverkusen. Dar nu am cum să nu fiu mândru că am evoluat pentru United, am fost primul mexican care să ajungă la unul dintre cele mai mari cluburi din lume (n.r. Chicarito pare să îl fi uitat măcar pe Rafael Marquez, care între 2003 și 2010 a evoluat pentru Barcelona). Am petrecut clipe frumoase acolo, am avut onoarea să joc într-o echipă condusă de Alex Ferguson, poate cel mai bun antrenor din toate timpurile”, a dezvăluit vârful de 27 de ani pentru Irish Independent.
37 de goluri în 103 partide a marcat atacantul pentru United. Chiar dacă nu a fost mereu titular, acesta intra decisiv pe final, fiind văzut ca o armă secretă. În momentul actual, Rooney, Martial sau Depay – oamenii de atac ai lui Van Gaal – sunt într-o evidentă eclipsă de formă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER