Varianta nouă pentru Ciprian Tătărușanu. Portarul, aproape de a fi antrenat de Mircea Lucescu

Ciprian Tătărușanu (33 de ani), portarul lui FC Nantes, își încheie contractul cu francezii la finalul acestui sezon, iar pentru român ar fi apărut o nouă variantă pentru stagiunea următoare – turcii de la Beșiktaș.

După două sezoane petrecute la FC Nantes, presa din Franța a scris că echipa din Ligue I i-a propus, în aprilie, prelungirea înțelegerii lui Tătărușanu, însă acesta a refuzat. Din acel moment, antrenorul Vahid Halilhodzic l-a lăsat în afara lotului: „Am discutat cu el, dar a refuzat propunerile clubului, iar din acel moment am cerut să se stopeze aceste negocieri și să le rezolvăm ulterior”, a spus tehnicianul, la acel moment.

Deși presa din Franța a anunțat că o variantă pentru Ciprian Tătărușanu ar fi rămânerea în Ligue 1, la Rennes, site-ul 20minutes.fr susține că goalkeeper-ul este dorit de Beșiktaș, ocupanta locului al treilea din prima ligă turcă, unde va sosi din postura de jucător liber de contract.

Astfel, fostul portar de la FCSB și Fiorentina ar putea reprezenta primul transfer al lui Mircea Lucescu (73 de ani) la Beșiktaș. Despre român s-a scris în perioada recentă că este principalul favorit pentru preluarea băncii a echipei. „Il Luce” este liber de contract din luna februarie, după despărțirea de naționala Turciei, pe care a pregătit-o timp de un an și jumătate.

Juventus București, Gloria Bistrița, FCSB și Fiorentina sunt celelalte echipe din CV-ul lui Tătărușanu. În acest sezon, internaționalul român a fost folosit în 30 de partide, reușind să își mențină poarta intactă în 9 ocazii.

Publicat: 21 05. 2019, 10:52
Actualizat: 21 05. 2019, 10:52