Vatmanul care l-a lovit cu tramvaiul pe Mircea Lucescu a rupt tăcerea după șase ani: „Am primit amenințări cu moartea”
Marian Bartoc, 54 de ani, vatmanul care l-a lovit cu tramvaiul pe Mircea Lucescu în iarna lui 2012, în timp ce „Il Luce” întorcea mașina pe linia de tramvai, a vorbit acum despre clipele prin care a trecut. În continuare lucrează la STB, pe linia 1. Actualul selecționer al Turciei, acum în vârstă de 73 de ani, a avut nevoie de spitalizare.
„Chiar niciunul (n.red. – incidente în trafic), de la cel din 2012. De fapt, nici înaintea lui nu mai avusesem. În 2012, aveam 19 ani fără niciun eveniment”, a spus el pentru Libertatea.
Apoi, a detaliat despre ceea ce s-a întâmplat atunci. „Nu (n.red. – nu a ma discutat cu Lucescu). Dar mi-a lăsat un gust amar tot ce s-a întâmplat atunci. Atât a gândit dânsul, atât a putut. Presiunea a fost neașteptat de mare, într-adevăr. Mă așteptam să mă dea în judecată. Dacă ar fi făcut-o, aș fi câștigat, probabil, apoi i-aș fi cerut eu daune morale de un leu. Toată conducerea RATB-ului a fost alături de mine. Însă, n-a fost totul roz. Am primit amenințări de la necunoscuți. Nu știu de unde mi-au aflat numărul de telefon”.
Se mai poate repeta incidentul, după ce au fost montate garduri despărțitoare pe liniile de tramvai? „Se poate întâmpla oricând! Gardul despărțitor montat pe linia de tramvaiului 1 este întrerupt, pe o distanță de 5 metri, chiar în locul în care a avut loc accidentul de atunci, pentru a putea facilita intrarea și ieșirea mașinilor de Pompieri din unitatea de alături! Există semnul interzis pentru automobile, dar la gradul nostru de civilizație în trafic…”, a explicat Bartoc.
Ancheta a arătat că vatmanul nu a fost vinovat, deși Lucescu a susținut că respectivul a vrut să-l lovească. Antrenorul a avut nevoie de spitalizare, a fost la Spitalul Universitar, și a fost vizitat inclusiv de Rinat Ahmetov, patronul lui Șahtior, echipa de atunci a lui Il Luce. Evenimentul Zilei a descoperit, atunci în 2012, că Lucescu a mai fost implicat într-un astfel de incident, mașina sa fiind lovită de o vatmaniță. Accidentul a avut loc în 1974. Cea care era la maneta tramvaiului a povestit că tehnicianul,aflat într-un Fiat, a virat brusc la stânga și ea nu l-a mai putut evita. Mașina s-a izbit de un copac, care a împiedicat ca autotmobilul să nu ajungă în Dâmbovița.