Amicalul jucat săptămâna trecută la Melbourne a fost ultimul meci jucat de Tottenham Hotspur după un sezon complicat, iar acum jucătorii lui Ange Postecoglou se bucură de vacanță.
Antrenorul galez a făcut o radiografie a lotului echipei și a vorbit inevitabil despre plecări și veniri de jucători. În acest sens, jurnaliștii britanici au scris despre situația lui Radu Drăgușin, românul fiind achiziționat pentru o perioadă lungă de timp, deoarece toată lumea de la club își pune mari speranțe în el.
Se anunță o vară agitată la Tottenham. Ange Postecoglou anunță că urmează o perioadă de mercato importantă, atât în cazul sosirilor de jucători, cât și în cea a plecărilor. Inevitabil, suporterii români se gândesc dacă Radu Drăgușin va rămâne și sezonul viitor în lotul londonezilor sau va fi împrumtat la altă echipă unde ar putea bifa mai multe minute.
Jurnaliștii britanici de la The Athletic scriu că românul este o piesă importantă în lot de managerul Ange Postecoglou, fiind văzut și în sezonul următor prima variantă de înlocuire a cluplului Romero – Van de Ven. Publicația din Regat anunță că acesta este și motivul pentru care internaționalul tricolor a semnat un contract lung, până în 2030, tocmai că toată lumea de la club se bazează pe român, astfel că aducerea unui alt fundaș central în această vară nu este prioritară pentru conducătorii lui Tottenham.
Totuși, românul nu are atât de mare experință și, după plecările lui Davinson Sanchez și Eric Dier, și eventualele vânzări ale lui Emerson Royal și Ben Davies, se va analiza aducerea unui fundaș central cu experiență, care să fie al patrulea fundaș central din lot.
„Întrebați orice fan Spurs care au fost cei mai buni jucători ai lor sezonul trecut și aceleași două nume vor fi răspunsurile: Cristian Romero și Micky van de Ven. Din momentul în care Van de Ven a sosit de la Wolfsburg vara trecută, cei doi au format un parteneriat care s-a dovedit capabil să joace așa cum și-a dorit Postecoglou. S-au apărat sus pe teren și au construit din spate. Spurs trebuie să se asigure că sunt într-o poziție bună în cazul în care se întâmplă ceva cu Romero și Van de Ven sezonul viitor.
De aceea l-au cumpărat în ianuarie pe Radu Drăgușin de la Genova și au semnat cu el un contract până în 2030. A jucat doar patru meciuri sezonul trecut, dar a arătat foarte bine în ultimele două partide. Cu o jumătate de sezon în spate, românul va fi un jucător important al echipei în stagiunea viitoare.
Cumpărarea unui alt fundaș central nu este o prioritate, dar se pune întrebarea dacă Tottenham are nevoie de o altă rezervă în caz de urgență. După plecările lui Davinson Sanchez și Eric Dier din sezonul trecut, aceștia sunt lipsiți de opțiuni cu experiență. Dacă și Royal sau Davies pleacă și ei, asta le-ar limita și mai mult echipa”, scrie The Athletic.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER