Vești șocante din Italia! Descoperire incredibilă a procurorilor în cazul morții lui Davide Astori, fostul căpitan al Fiorentinei
La aproximativ 15 luni de la moartea fotbalistului Davide Astori, apar noi informații referitoare la modul în care s-a produs tragedia.
Căpitanul Fiorentinei a decedat pe 4 martie 2018, înaintea unui meci de campionat cu Udinese, la vârsta de 31 de ani. Medicii au declarat la acel moment că moartea fundașului italian a fost cauzată de un infarct suferit în timpul somnului.
Cotidianul La Nazione a dezvăluit, duminică, faptul că Astori a primit un certificat din partea medicilor prin care i se permitea să joace fotbal, însă procurorii ar fi descoperit că acesta ar fi fost falsificat.
Ultimul medic care s-a ocupat de situația lui Astori a fost Giorgio Galanti, cel care s-a pensionat între timp. Sursa citată mai scrie că actul prin care Astori era declarat apt a fost realizat pe 19 aprilie 2019, la mai bine de un an după moartea fotbalistului, în încercarea de a mușamaliza cazul.
Giorgi Galanti și medicul Francesco Stagno din Cagliari, unde Astori a evoluat înainte de sosirea la Fiorentina, cei care au emis certificate prin care l-au declarat apt de joc pe apărător, fac obiectul unei anchete pentru omor prin imprudență.
Davide Astori a decedat pe 4 martie 2018, într-o cameră de hotel, înaintea unui joc de campionat contra celor de la Udinese. Acesta a evoluat de 14 ori pentru naționala Italiei, reușind să înscrie un gol.