Victor Pițurcă, Marius Lăcătuș și Gabi Balint, îngrijorați după ce Rusia a declanșat războiul împotriva Ucrainei: „E tragic ce se întâmplă!”. Încurajări din partea foștilor steliști pentru Mircea Lucescu, aflat la Kiev

Victor Pițurcă, Marius Lăcătuș și Gabi Balint și-au exprimat îngrijorarea față de situația din Ucraina, unde se află și Mircea Lucescu, după ce Rusia a pornit războiul.

Rusia a invadat Ucraina și a pornit războiul, situație care a pus pe jar întreaga planetă. Lumea sportului este, de asemenea, afectată, după ce competițiile din țara vecină au fost suspendate, iar UEFA ia în calcul mutarea finalei Ligii Campionilor din acest an de la Sankt Petersburg în Anglia.

Românii sunt îngrijorați de situația lui Mircea Lucescu, antrenorul lui Dinamo Kiev fiind în acest moment în Ucraina, iar Victor Pițurcă, Marius Lăcătuș și Gabi Balint au vorbit despre tehnicianul în vârstă de 76 de ani.

Foștii steliști, alături de Mircea Lucescu

Mircea Lucescu primește constant încurajări din România, iar foștii steliști Victor Pițurcă, Marius Lăcătuș și Gabi Balint au ținut să își manifeste susținerea față de antrenorul lui Dinamo Kiev, după ce Rusia a declanșat războiul în Ucraina.

„Să aibă grijă de dânsul Mircea Lucescu, pentru că trece prin momente grele acolo. Ştirile nu sunt bune deloc şi nu ştiu la ce să ne aşteptăm în continuare. Când a fost Revoluţia ne-au convocat la 5 dimineaţa la club. Când e nevoie să-ţi aperi ţara, nu mai contează”, a declarat Gabi Balint pentru Digi Sport.

„Ce să facă Mircea Lucescu? Este antrenor la un club din Ucraina şi trebuie să îşi facă meseria. Probabil nici nu a mai putut pleca. Am văzut şi că a vrut să fie alături de jucătorii săi şi e normal. E tragic ce se întâmplă, e tragic în secolul în care suntem acum, dar asta este situaţia”, a spus Victor Pițurcă

„Parcă pe undeva ne tot pregăteau terenul vizavi de faptul că Rusia va ataca Ucraina. Este dureros faptul că se ajunge în situaţii ca aceasta. Sunt îngrijorat de ceea ce se întâmplă acolo. Nu cred că se va ajunge să avem şi noi probleme la un nivel atât de înalt cum sunt acolo. Să sperăm că se pot găsi soluţii ca Mircea Lucescu să poată pleca de acolo, pentru că lucrurile probabil vor degenera mai mult”, a declarat Marius Lăcătuș pentru aceeași sursă.

Publicat: 24 02. 2022, 22:26