Victorie spectaculoasă în Olanda. Meciul a fost decis de execuția unui fost jucător din Superliga
Victorie spectaculoasă în liga a doua din Olanda, când PEC Zwolle s-a impus în fața celor de la FC Den Bosch cu 13-0. Gazdele au fost nemiloși, marcând 7 goluri înainte de pauză.
Victorie spectaculoasă în liga a doua olandeză
PEC Zwolle și-a arătat colții în timpul meciului cu Den Bosch, câștigând cu 13 goluri înscrise. Scorul a fost deschis de Apostolos Vellios, care în sezonul 2021-2022 a jucat pentru Academica Clinceni.
Grecul a marcat primul gol al partidei în minutul doi, fiind urmat de un hattrick în minutul 12. Până la final acesta a reușit să puncteze de 4 ori.
Jucătorii de la Zolle nu aveau de gând să se oprească aici, iar în minutul 31 aveau deja 7-0, scor care a rămas neschimbat până la pauză. În partea a doua a confruntării gazdele au continuat să atace fără milă poarta adversă și au ajuns astfel la scorul final de 13-0.
Statisticile arată dezastros pentru Den Bosch
Den Bosch nu a fost umilită numai de valul de goluri pe care le-a încasat, dar și de statisticile dezastroase, conform cărora a avut numai 3 șuturi pe poartă.
Gazdele au atins o performanță remarcabilă, cu procentaje greu de egalat.
Cum a ajuns în Olanda fostul jucător de la Clinceni
Fotbalistul de origine greacă în vârstă de 31 de ani, Apostolos Vellios, evoluează ca atacant la PEC Zwolle din Eerste Divisie. El și-a început cariera profesionistă la Iraklis în anul 2008, debutând în meciul împotriva celor de la Skoda Xanthi, când au pierdut cu 4-1.
Sportivul a înscris primul gol pentru aceeași echipă, în confruntarea cu Olympiacos, pe stadionul Karaiskakis, pe 7 noiembrie 2009, și a decis soarta meciului încheiat cu o remiză.
Pe parcursul carierei sale a jucat pentru echipe precum Everton, Blackpool, Vestsjælland, Nottingham Forest, Waasland-Beveren și Atromitos.
Pe 24 septembrie 2020, Vellios a semnat un contract pe doi ani cu gruparea italiană Ascoli, din Serie B, iar mai târziu pe 7 iulie 2021 a venit la Academica Clinceni, întorcându-se în Grecia în ianuarie 2022, semnând cu Lamia. Grecul a semnat contractul cu Zwolle pe 6 iulie 2022, grupare retrogradată recent din Eerste Divisie.