VIDEO | Asta e gafa anului în fotbal! Părea o intervenția banală, dar portarul a comis-o ca în curtea școlii
Portarul echipei Pachuca, Oscar Perez (43 de ani), și-a dat un autogol de zile mari, în meciul de cupă împotriva celor de la Club Necaxa, meci terminat cu scorul de 1-2.
Felipe Gallegos a riscat și a șutat de la 33 de metri, iar Oscar Perez, portarul celor de la Pachuca, părea că are totul sub control, dar imediat cum a pus mingea în pământ, aceasta i s-a strecurat printre picioare direct în poartă. Faza s-a viralizat rapid pe rețelele sociale, unde utilizatorii au făcut haz de necazul portarului în vârstă de 43 de ani.
În cele din urmă, prima manșă a „sferturilor” de finală din Cupă s-a terminat cu scorul de 2-1 pentru Necaxa, iar returul va avea loc duminica viitoare.