VIDEO | Cea mai penibilă simulare a tuturor timpurilor? A primit penalty și a câștigat meciul

Un meci disputat în Chile, între Universidad și Colo Colo, fosta echipă a lui Alexis Sanchez, a oferit una dintre cele mai penibile simulări din istoria fotbalului. Arbitrul a fost păcălit, s-a dictat penalty și clubul „atacantului – impostor” a câștigat cu 2-1.

Faza s-a petrecut în minutul 85, iar Jean Meneses a fost autorul. Acesta a pătruns în careul celor de la Colo Colo, a recuperat mingea aproape de tușă, a simțit că rivalul vrea să-l atingă și deși nu a existat niciun contact s-a aruncat pe gazon simulând agonia. Nu s-a mai ridicat decât atunci când s-a decis lovitură de la 11 metri. Fernando Manriquez a transformat penalty-ul în minutul 86, iar Universidad a câștigat meciul de pe teren propriu cu 2-1.

După meci, Meneses a susținut că a fost atins de către rival, dar oficialii fotbalului din Chile vor deschide o anchetă disciplinară, iar „impostorul” ar putea fi suspendat trei etape. De asemenea, arbitrul va avea de suferit, urmând a fi oprit de la delegări pentru mai multe partide.

Publicat: 22 03. 2018, 09:01
Actualizat: 22 03. 2018, 09:02