VIDEO FABULOS | Statele Unite a câștigat Mondialul de fotbal feminin, după ce a spulberat Japonia în finală. În minutul 16 era deja 4-0, iar Lloyd a marcat de la mijlocul terenului

Naționala feminină a Statelor Unite a câștigat Mondialul din acest an, după ce s-a impus cu 5-2 în fața Japoniei, în finala disputată luni dimineață la Vancouver. Cea mai bună jucătoare a turneului a fost Carli Lloyd, care a reușit un hat-trick în 16 minute

Când în minutul 16, scorul e 4-0, parcă nu-ți vine să crezi că e vorba despre o finală de Cupă Mondială! Dar asta s-a întâmplat la Vancouver, în ultimul act al Mondialului feminin, dintre Statele Unite și Japonia. Fără gol primit din primul meci, contra Australiei, americancele erau mari favorite în fața Japoniei, în reeditarea finalei de acum patru ani, de la Frankfurt, când japonezele câștigaseră cu 5-3, după lovituri de departajare. 

Iar cea mai bună echipă de la acest Mondial nici măcar nu a clipit în meciul contra Japoniei. Pentru a evita orice emoție, în minutul 16, scorul era deja 4-0, după ce Lloyd marcase deja un hat-trick. Iar golul trei a fost unul senzațional! Un lob de la mijlocul terenului peste Kaihori care ar putea concura, cu succes, în topul celor mai frumoase goluri marcate în istorie la un Mondial!

Nici măcar ruperea recordului de 540 de minute fără gol primit de către americance nu a mai contat, după ce Ogimi a redus din handicap! Pentru a treia oară în istorie, SUA e campioană, în timp ce Carli Lloyd a primit Balonul de Aur al turneului, după performanța de luni dimineață.

Statele Unite – Japonia 5-2 (Lloyd 3, 5 și 16, Holiday 14, Heath 54 / Ogimi 27, Johnston 52 – aut.)

Statele Unite: Solo – Krieger, Johnston, Sauerbrunn, Klingerberg – Heath (Wambach 79), Holiday, Brian, Rapinoe (O’Hara 61) – Morgan (Rampone 86), Lloyd

Japonia: Kaihori – Ariyoshi, Iwashimizu (Sawa 33′), Kumagai, Sameshima – Kawasumi (Sugasawa 39′), Sakaguchi, Utsugi, Miyama – Ohno (Iwabuchi 60′), Ogimi

 

Publicat: 06 07. 2015, 08:25
Actualizat: 06 07. 2015, 08:26