Joi seară, viitoarea adversară a FCSB-ului din Europa League, FC Lugano, a pierdut pe teren propriu împotriva celor de la FC Sion, scor 1-2, într-un meci din campionatul Elveției/
La finalul partidei, președintele oaspeților, Christian Constantin, l-a lovit pe fostul selecționer al Elveției, Rolf Fringer, actual expert la o emisiune din aceeași țară. După mai multe atacuri la adresa președintelui, venite din partea fostului antrenor, acesta a decis să-și facă singur dreptate la finalul partidei de aseară: „După meci, am acționat precum un copil în curtea școlii, i-am pus piedică și l-am lovit în fund”, a declarat după incident președintele clubului Sion. De altfel, fiul său, directorul sportiv al clubului, Barthelemy Constantin, a avut o conversație cu Fringer, în care se plângea de nenumăratele atacuri la adresa tatălui său: „Fiul meu nu l-a atins pe Fringer. El doar i-a spus că ne-am săturat de atacurile sale fără sfârșit”. Cu toate că acțiunile sale nu-și au locul în lumea fotbalului, acesta nu vede de ce ar fi sancționat de Federația Elvețiană: „Ce poate să facă federația în situația de față? Rolf Fringer nu mai deține o poziție oficială în fotbal, iar dacă doua persoane se iau la bătaie în tribune, federația nu intervine, nu?” a fost concluzia trasă de președintele în vârstă de 60 de ani.
De la ce a pornit incidentul
Într-o emisiune din Elveția, Rolf Fringer l-a criticat în dese rânduri pe președintele clubului Sion și politica acestuia asupra clubului pe care îl conduce: „Sunt în fotbal de foarte mult timp și mereu auzim faptul că Christian Constantin este foarte bun pentru liga noastră, că este un client fidel presei.. Dar acum trebuie să afirm că toate acestea sunt ridicole” a răbufnit acesta. „Sezon după sezon este la fel, toată atenția este îndreptată spre el și la final antrenorii sunt cei care suferă”.
În show-ul „Kick-off” acesta a adăugat: „Christian Constantin nu are răbdare. Atunci când schimbi o echipă întreagă, antrenorul și jucătorii au nevoie de timp pentru adaptare. Trebuie să le acorzi încrederea ta, să o arăți și public. Nu poți vorbi despre retrogradare și catastrofe imediat după niște rezultate slabe. De fapt, este tipic Christian Constantine, nimic special” a încheiat pe un ton ironic remarca.
„Constantine este un narcisist”
„Antrenorul ideal pentru el nu există. El nu l-a respectat nici măcar pe campionul mondial Gatusso. Imediat ce echipa pierde, pune presiune pe locul antrenorului. Christian este un narcisist care se uită doar la el, care nu are empatie sau sentimente pentru alte persoane.”
FC Sion president Christian Constantin has physically attacked TV pundit Rolf Fringer during Lugano – Sion. pic.twitter.com/uSpwr1ChYH — Mr. Oli (@aulit_z) September 21, 2017
FC Sion president Christian Constantin has physically attacked TV pundit Rolf Fringer during Lugano – Sion. pic.twitter.com/uSpwr1ChYH
— Mr. Oli (@aulit_z) September 21, 2017
Christian Constantine va depune o plângere împotriva fostului selecționer al Elveției, pe care îl acuză de defăimare și calomnie.
Articol scris de Alexandru MONE
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER