VIDEO Show total în Copa Libertadores! Internacional – Chivas Guadalajara 3-2!
Brazilienii de la Internacional Porto Alegre și-au trecut în
palmares cea de-a doua Copa Libertadores după ce au învins pe
mexicanii de la Chivas Guadalajara cu scorul de 3-2 în manșa
secundă a finalei.
Mexicanii au intrat în avantaj la vestiare, Fabian De La Mora
reușind să deschidă scorul în minutul 43 printr-o execuție
fabuloasă. În repriza a doua însă, brazilienii au înscris de trei
ori și și-au adjudecat trofeul. „Recitalul” a fost deschis de
Rafael Sobis în minutul 61, Leandro Damiao a marcat pentru 2-1 în
minutul 76. Cu patru minute înainte de final Arellano, de la
Chivas, a fost eliminat, iar Giuliano a securizat victoria
brazilienilor în minutul 89. În minutul 92 Omar Bravo a redus din
diferență, dar trofeul era deja în vitrina celor de la
Internacional.
În prima manșă a finalei, Internacional s-a impus cu 2-1, astfel că
scorul la general a fost de 5-3 în favoarea trupei pregătite de
Celso Roth.
Internacional a mai triumfat în Copa Libertadores în 2006, în timp
ce Chivas Guadalajara s-a aflat pentru prima oară în ultimul act al
competiției.