VIDEO | Șumudică, de neoprit în Arabia Saudită! Al-Shabab a intrat în cursa pentru titlu. Budescu, o nouă „dublă”
Formația antrenată de Marius Șumudică, Al-Shabab, a câștigat partida cu Al Feiha, scor 4-1 în cadrul campionatului Arabiei Saudite și intră în cursa pentru titlul de campioană. Fostul mijlocaș al Astrei și al FCSB-ului, Constantin Budescu, a contribuit cu o „dublă” la victoria clară a echipei lui „Șumi”.
Veteranul Nasser Al-Shamrani a deschis scorul în minutul 25 al partidei, din pasa brazilianului Arthur. Al Sulaiheem a majorat diferența în minutul 67, iar Al Salem a redus din diferență în minutul 71. A ieșit „la rampă” Budescu, care a marcat din penalty în minutul 76, ducând scorul la 3-1, iar tot el a închis tabela în minutul 90+3, după ce s-a distrat cu defensiva oaspeților.
Astfel, Budescu (29 de ani) este golgheterul celor de la Al-Shabab, cu șase reușite, la egalitate cu Arthur. Echipa lui Șumudică ocupă locul trei în Arabia Saudită, cu 32 de puncte, la cinci în spatele liderului Al-Hilal, care s-a încurcat pe teren propriu cu Al-Raed, scor 1-1.