Viorel Moldovan (48 de ani), fost jucător, în Elveția, la Xamax, Grasshoppers și Servette, a vorbit despre meciul crucial pe care CFR Cluj îl are, la Berna, contra celor de la Young Boys, în ultima etapă din grupele Europa League.
Partida Young Boys – CFR Cluj se va juca joi, de la ora 19:55.
Campioana României se află pe locul 3 din grupa A, cu cinci puncte obținute, după tot atâtea meciuri jucate.
Fostul internațional român consideră că Young Boys are o echipă mai bună, din punct de vedere calitativ, decât cea a lui CFR Cluj. Motiv pentru care este de părere că CFR Cluj va avea un meci greu la Berna.
„CFR Cluj a dominat campionatul intern în ultimii trei ani. Au convins prin organizarea foarte bună, prin disciplină şi stabilitatea în apărare. Stilul lor nu este spectaculos, dar este pragmatic. Din acest motiv, CFR Cluj este greu de învins. În acest sezon, au avut probleme, Dan Petrescu a plecat. Cred că s-a încheiat un ciclu la CFR Cluj.
Young Boys Berna este numărul 1 în Elveţia, au un antrenor foarte bun şi o echipă care are mai multă calitate decât cea a CFR-ului. Cred că va fi o misiune foarte dificilă pentru compatrioţii mei la Berna. Dar au o şansă, odată cu schimbarea antrenorului, se poate declanşa o reacţie în cadrul echipei. Abia aştept să văd meciul”, a spus Moldovan, pentru site-ul oficial al celor de la Young Boys.
„Pandi” susține că CFR Cluj trebuie să transfere un închizător și un vârf de atac, pentru a trece la următorul nivel. Acesta este de părere că atacantul Mario Rondon nu se ridică la nivelul cerut de campioana României.
„Cred că CFR are nevoie de un închizător, un jucător gen Bordeianu, care să facă şi pressing, să bage şi piciorul, şi de un vârf de atac. Rondon este un jucător care se bate pentru minge, dar îi lipseşte calitatea aia de CFR Cluj. CFR, dacă vrea să treacă la nivelul la care vrea, trebuie un vârf cu calitate. Să ştie fotbal, să o bage în poartă, să facă altceva”, a declarat Basarab Panduru, pentru Telekom Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER