Vor să îi împlinească ultima dorință milionarului care a dezvăluit că are cancer și că mai are de trăit maximum un an!
Fanii lui Liverpool vor să îi împlinească ultima dorință milionarului care a dezvăluit că are cancer și că mai are de trăit maximum un an!
Este vorba despre Sven-Goran Eriksson, în vârstă de 75 de ani, care a fost selecționerul Angliei timp de cinci ani și jumătate, în intervalul ianuarie 2001 – iulie 2006.
Antrenor pentru un meci pe Anfield! Fanii lui Liverpool vor să îi împlinească ultima dorință milionarului care a dezvăluit că are cancer și că mai are de trăit maximum un an!
Sven-Goran Eriksson, fostul selecționer al Angliei, a făcut un anunț cutremurător în debutul anului 2024. Legendarul antrenor suedez a dezvăluit că a fost depistat cu o formă avansată de cancer și nu poate fi supus unei intervenții chirurgicale. Astfel, medicii i-au dat dramatica veste că mai are de trăit un an, în cel mai bun caz.
Mai am de trăit un an, în cel mai rău caz ceva mai puțin. Medicii nu știu de cât timp aveam cancerul, poate de o lună, poate de un an”, a spus Sven-Goran Eriksson.
În cadrul unui interviu filmat, suedezul a mai făcut o dezvăluire, și anume că este un fan înfocat al celor de la Liverpool:
„Sunt un suporter al celor de la Liverpool, la fel ca tatăl meu. Toată viața am fost! Așa că mi-am dorit întotdeauna să fiu antrenorul lui Liverpool. Din păcate, asta nu se va mai întâmpla, cu siguranță. Dar eu rămân încă un fan al lui Liverpool”, a transmis Sven-Goran Eriksson.
La auzul ultimelor informații, fanii lui Liverpool au luat atitudine și au cerut șefilor de pe Anfield să îi îndeplinească dorința antrenorului suedez. Pe 23 martie 2024, o echipă a Legendelor lui Liverpool o va înfrunta pe Ajax într-un meci caritabil care se va disputa chiar pe Anfield.
Astfel, suporterii „cormoranilor” au profitat de ocazie și au propus în număr mare ca Sven-Goran Eriksson să antreneze echipa lui Liverpool în respectiva partidă caritabilă:
„Hai să-l convingem pe Sven să antreneze legendele lui Liverpool împotriva lui Ajax, o ultimă dorință pentru el”, a spus Douglas Horne, care este un cunoscut youtuber, dar și fan Liverpool.
În replică, John Gibbson, gazda unui podcast intitulat Anfield Wrap, a transmis: „Ar fi minunat, cred că oamenii ar aprecia asta!”.
În continuare, Gibbson i-a transmis un mesaj public lui Sven-Goran Eriksson:
„Ne-ar plăcea să vedem că îți îndeplinești visul de a o antrena pe Liverpool cu ocazia acestui meci dedicat legendelor. Așa că, dacă te putem ajuta să faci asta, ar fi fantastic!”, a adăugat John Gibbson, potrivit The Sun.
Fanii au intervenit imediat
Ulterior, pe rețelele de socializare a apărut un val de mesaje din partea fanilor lui Liverpool de pretutindeni:
„Liverpool FC, să facem asta să se întâmple! Hai să îndeplinim dorința acestui om care este pe moarte”, „Hai să arătăm cu toții adevărata semnificație a #YNWA (n.r. – You’ll Never Walk Alone) și să facem visul lui Sven să devină realitate!”, sunt două dintre mesajele fanilor.
De-a lungul carierei, Sven-Goran Eriksson le-a antrenat pe Dagerfors, IFK Goteborg, Benfica, AS Roma, Fiorentina, Sampdoria, Lazio, Manchester City, Notts County, Leicester, Guangzhou, Shanghai și Shenzhen.
De asemenea, a fost selecționer la Anglia, Mexic, Coasta de Fildeș și Filipine.