Gareth Bale, atacantul de la Real Madrid, a fost desemnat, marți seară, cel mai bun fotbalist galez al anului, pentru a patra oară consecutiv și a șasea oară în carieră, informează BBC.
Este cel de-al șaselea titlu cucerit de Bale, în ultimii șapte ani. În această perioadă, doar mijlocașul Joe Allen a mai fost numit cel mai bun jucător din Țara Galilor, în 2012.
În vârstă de 27 de ani, Gareth Bale a adunat 62 de selecții pentru naționala din Țara Galilor și a marcat 24 de goluri. Atacantul de la Real Madrid se află la doar patru goluri de recordul all time deținut de Ian Rush, care a înscris de 28 de ori.
În vară, Bale a jucat în toate cele șase meciuri disputate de naționala sa la Euro 2016, acolo unde Țara Galilor a ajuns până în semifinale. Bale a înscris trei goluri – câte unul în cele trei meciuri din faza grupelor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER