Arsene Wenger, antrenorul celor de la Arsenal Londra, a declarat că formația engleză nu mai este interesată de achiziționarea atacantului marocan, Marouane Chamakh, informează AFP.
„Nu, nu ne mai interesează această problemă. Avem numeroși atacanți, Eduardo și-a revenit, iar Nicklas Bendtner și-a prelungit contractul”, a declarat Wenger referitor la acest subiect.
Cu câteva luni înainte, Wenger afirmă că Chamakh se află în vizorul lui Arsenal și reprezintă una dintre variante pentru postul de atacant.
„Noi suntem cu un ochi pe el. Este unul dintre jucătorii pe care îi vom urmări, iar dacă vom transfera un atacant, el va fi una din variante”, a spus Wenger în luna iulie a acestui an.
Marouane Chamakh, în vârstă de 25 de ani, evoluează la Bordeaux din sezonul 2002, perioadă în care a jucat de 194 de ori pentru formația franceză, marcând 49 de goluri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER