„Work from home” la cel mai înalt nivel. Noul selecționer al Angliei va lucra de la Munchen pentru naționala de la Londra
Thomas Tuchel a fost anunțat că va putea lucra de la distanță o parte din săptămână atunci când va prelua postul de selecționer al Angliei în ianuarie.
Germanul a fost de acord să locuiască în Anglia majoritatea timpului atunci când a fost numit antrenor luna trecută, însă acesta nu va fi presat să participe zilnic la întâlniri la baza de antrenament a echipei, St George’s Park.
Regimul lui Thomas Tuchel ca selecționer al Angliei va fi probabil diferit de cel al predecesorului său, Gareth Southgate, care era prezent la Centrul Național de Fotbal din Burton trei zile pe săptămână în cei opt ani cât a condus echipa.
Noul selecționer al Angliei, Thomas Tuchel, va lucra remote pentru naționala de la Londra
Gareth Southgate solicita prezență din partea echipei de suport a FA și organiza întâlniri regulate cu antrenorii echipelor de tineret, analiști, instructori de antrenori, echipa de securitate și personalul responsabil de operațiunile echipei.
Fostul tehnician, în vârstă de 54 de ani, și asistentul său, Steve Holland, asistau împreună la o medie de cinci meciuri de Premier League pe săptămână.
Thomas Tuchel va participa la unele întâlniri cu antrenorii de tineret și alte departamente, dar i s-a spus că poate lucra de la distanță. Germanul, în vârstă de 51 de ani, a locuit la Londra timp de 18 luni în perioada în care a antrenat echipa Chelsea și intenționează să-și împartă timpul între capitala Angliei și actuala sa locuință din Munchen, aproape de locul unde trăiesc cele două fiice ale sale.
Thomas Tuchel: „Aștept cu nerăbdare să trăiesc din nou aici”
Antrenoarea echipei feminine a Angliei, Sarina Wiegman, își împarte, de asemenea, timpul între Regatul Unit și locuința sa din Olanda. Thomas Tuchel a spus că va fi în Anglia în majoritatea timpului, dar va fi aproape și de familia sa.
„Îmi place să locuiesc în Anglia și aștept cu nerăbdare să trăiesc din nou aici. Vreau să fiu aproape de Premier League, vreau să fiu aproape de majoritatea jucătorilor. Dar, desigur, programul îmi va permite să fiu aproape de familia mea și de copiii mei în Germania. Voi fi în Anglia majoritatea timpului”, a spus Thomas Tuchel, potrivit publicației TheSun.
Thomas Tuchel a semnat un contract pe 18 luni cu obiectivul unic de a câștiga Cupa Mondială din 2026.