Xavi, noul antrenor de la Barcelona? Anunțul făcut de fostul mare fotbalist al catalanilor

Redactor:
Radu Stroe
Xavi, noul antrenor de la Barcelona? Anunțul făcut de fostul mare fotbalist al catalanilor
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul jucător al Barcelonei, Xavi Hernandez (39 de ani), a declarat că scopul său este să revină alături de Barcelona, în poziția de antrenor.

Xavi a vorbit, citat de Sky Sports, despre dorința sa de a antrena Barcelona. Cu toate acestea, fostul fotbalist nu exclude posibilitatea de a pregăti o echipă din Premier League:„Nu mă ascund. Scopul meu este să revin în Europa, să revin la Barca. Este o provocare pentru mine, dar încă învăț și mă bucur de asta. Ideea mea, pe care am avut-o și când eram fotbalist, este să fiu alături de Barcelona. Să antrenez acest gen de echipă ar fi un privilegiu pentru mine și cel mai mare privilegiu ar fi să mă întorc la Barca. Acesta este scopul meu, dar, desigur, cui nu îi place Premier League? Atmosfera, stadioanele pline și jucătorii din Premier League sunt extraordinari. Dacă aș avea de ales, aș alege un club mare, Manchester City, Manchester United, Chelsea, Arsenal sau Tottenham”.

Xavi a menționat și persoana care l-a inspirat atât ca jucător, cât și acum, în postura de antrenor: „Pep Guardiola este cel mai bun antrenor din lume, iar eu sunt un începător. Comparația a existat când eram un jucător, însă acum nu putem fi comparați. Sunt îndrăgostit de fotbalul lui Guardiola. Acum am început să antrenez. Observ diferite metodologii. Poți câștiga în mai multe moduri, dar cel mai mult îmi place cel adoptat de City și de Guardiola. Urmăresc Premier League și îmi place. Guardiola este genial, indulgent, pasionat, obsedat. De asta îi merge atât de bine. Transmite multe lucruri fotbalistului. Am învățat multe lucruri și m-am bucurat de timpul petrecut alături de el”.

Xavi a petrecut 20 de ani alături de Barcelona, din anul 1995 până în 2015, atunci când s-a transferat la echipa Al Sadd.

Începând cu luna iulie, Xavi a fost numit tehnicianul echipei Al Sadd, clubul la care și-a încheiat cariera de jucător.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Europa pe șine: Proiectul feroviar de mare viteză care va conecta întregul continent până în 2040
Europa pe șine: Proiectul feroviar de mare viteză care va conecta întregul continent până în 2040
Anunț de ultimă oră pentru românii care au cont la Raiffeisen Bank! Schimbare MAJORĂ pentru clienți
Anunț de ultimă oră pentru românii care au cont la Raiffeisen Bank! Schimbare MAJORĂ pentru clienți
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu această boală
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu…
Reacție categorică înainte de reluarea Superligii: „Să ia oricine campionatul, numai FCSB nu!”
Reacție categorică înainte de reluarea Superligii: „Să ia oricine campionatul, numai FCSB nu!”
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
"150 de jucători şi 10 antrenori". Strategia falimentară a lui Becali l-a surprins pe fotbalistul venit din Portugalia la FCSB:…
Mădălina Ghenea s-a filmat în cea mai sexy ținută! Cum a dansat în fața camerei, spre deliciul fanilor
Mădălina Ghenea s-a filmat în cea mai sexy ținută! Cum a dansat în fața camerei, spre deliciul fanilor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
BANCUL ZILEI. – Ce e, Bulă? De ce plângi? – Am vrut fată, nu băiat!
BANCUL ZILEI. – Ce e, Bulă? De ce plângi? – Am vrut fată, nu băiat!
Moment istoric: au început săpăturile la cel mai mare proiect energetic al României, Neptun Deep
Moment istoric: au început săpăturile la cel mai mare proiect energetic al României, Neptun Deep
SECRETUL pentru o viață lungă! Un studiu CONFIRMĂ ce trebuie să facem
SECRETUL pentru o viață lungă! Un studiu CONFIRMĂ ce trebuie să facem
Ce s-a ales de Nicolae Mitea. Fostul internaţional a împlinit 40 de ani: „Petrec mult timp cu ea!”
Ce s-a ales de Nicolae Mitea. Fostul internaţional a împlinit 40 de ani: „Petrec mult timp cu ea!”
Cele 6 zodii care își schimbă destinul în aprilie 2025. Abundență FINANCIARĂ pentru acești nativi!
Cele 6 zodii care își schimbă destinul în aprilie 2025. Abundență FINANCIARĂ pentru acești nativi!
Bucurie fără margini pentru Elena Udrea. Adrian Alexandrov i-a confirmat personal
Bucurie fără margini pentru Elena Udrea. Adrian Alexandrov i-a confirmat personal
"O rușine națională, o bombă ecologică care s-a umflat sub ochii autorităților timp de 25 de ani" - Dezvăluiri BOMBĂ…
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
E legal să întorci în sensul giratoriu? Ce reguli stabilește Codul Rutier 2025
E legal să întorci în sensul giratoriu? Ce reguli stabilește Codul Rutier 2025
Bogdan Talașman se alătură distribuției serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „Am încercat să nu semene cu ...”
Bogdan Talașman se alătură distribuției serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „Am încercat să nu semene cu ...”
×