Xavi Hernandez a anunțat că pleacă de la FC Barcelona, după eșecul dur suferit cu Villarreal, în etapa 22 din La Liga, scor 3-5.
„Catalanii” au avut un sezon de coșmar pentru standardele unui club de o asemenea anvergură: eliminați deja din Cupă și cu Supercupa pierdută în detrimentul rivalei Real Madrid, titlul pare și el acum doar un vis, după ce au ajuns la 10 puncte de primul loc.
Barcelona a avut un meci de infarct cu Villarreal, pe Estadi Olimpic Lluis Companys, arena care îi servește drept casă trupei lui Xavi până când Camp Nou va fi renovat. Oaspeții au deschis scorul chiar înainte de pauză și au intrat în avantaj la cabine, însă repriza a doua a produs spectacol total.
Marocanul Ilias Akomach, fotbalist crescut chiar în celebra „La Masia”, făcea 2-0 pentru „Submarinul Galben” în minutul 54, doar pentru ca gazdele să reușească o revenire absolut uluitoare în decurs de 11 minute: Gundogan, Pedri și Eric Bailly (autogol) au dus scorul la 3-2, totul petrecându-se între minutele 60 și 71.
Barcelona s-a relaxat pe final, moment de care a profitat la maxim echipa lui Marcelino, care a dat semnalul „remontadei” în minutul 84, când Guedes restabilea din nou egalitatea, 3-3. Și prelungirile s-au trăit la cote maxime: în minutul 90+2, „catalanii” primeau o lovitură de la 11 metri, dar bucuria de pe „Lluis Companys” a fost anulată de analiza VAR, care a întors decizia arbitrului central.
Iar Villarreal a produs marele șoc în ultimele clipe ale jocului, când a marcat de două ori în trei minute, prin Alexander Sorloth (90+9) și Jose Luis Morales (90+12), stabilind scorul final, 3-5.
Ca urmare a acestui rezultat, care a lăsat-o pe Barcelona pe locul trei în La Liga, la 10 puncte în spatele liderului Real Madrid și la opt lungimi distanță de Girona, Xavi Hernandez a anunțat, după o ședință ad-hoc avută în vestiar cu Joan Laporta, că va părăsi clubul la finalul acestui sezon.
„După 30 iunie, nu voi mai fi antrenorul Barcelonei. Clubul are nevoie de o schimbare de dinamică, jucătorii se vor elibera, jucăm cu mult prea multă tensiune și cred că, în calitate de «culé» (n.r. – fan Barcelona), cel mai bun lucru este să plec. Voi da tot ce am mai bun în aceste luni care au rămas, încă putem avea un sezon bun. Acesta este mesajul pe care vreau să-l transmit, iau această decizie pentru că mă gândesc la club mai mult decât la mine.
Cred că această decizie ușurează situația, am depus o muncă foarte bună, dar cred că proiectul meu trebuie să se încheie pe 30 iunie. M-am gândit la club și mă simt mai bine, am decis deja de câteva zile, într-un fel m-am eliberat.
Clubul mă va avea întotdeauna, vreau să fiu o soluție, dar cred că acum cel mai bun lucru este ca eu să plec pe 30 iunie, așa am căzut de acord cu președintele, care este extraordinar, va merge mai departe”, a anunțat Xavi, după meci.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER