Yuksel Yesilova, dat afară de la Giresunspor

Conducerea grupării Giresunspor, din liga a doua turcă, a anunțat, luni, că a renunțat la serviciile tehnicianului Yuksel Yesilova, fostul preparator fizic al Stelei, informează site-ul ajansspor.com.

Potrivit sursei citate, conducerea clubului turc a luat această decizie ca urmare a rezultatelor slabe din primele etape ale 1. Lig, în care Giresunspor a înregistrat o remiză și două înfrângeri. După trei etape, echipa din Giresun ocupă locul 16 în clasamentul eșalonului secund.

"Acum căutăm un nou antrenor. Vrem să rezolvăm această problemă cât mai curând", a declarat purtătorul de cuvânt al clubului, Fatih Sandal.

Yuksel Yesilova se afla la conducerea tehnică a echipei Giresunspor din luna aprilie. El a colaborat în România cu cluburile Poli AEK Timișoara (iulie – decembrie 2002), FC Brașov (iulie 2004 – iulie 2005), Sportul Studențesc (iulie 2005 – iulie 2006 / ianuarie – iunie 2007), Universitatea Cluj (ianuarie – octombrie 2008) și Steaua București (octombrie – decembrie 2008).

MEDIAFAX

Publicat: 07 09. 2009, 13:47
Actualizat: 07 09. 2009, 13:53