Walter Zenga, fostul antrenor al Stelei, va antrena din iulie 2010 gruparea Al Nassar Riyad din Arabia Saudită, informează cotidianul italian Gazzetta dello Sport. „Walter Zenga și-a găsit din nou de lucru. A fost angajat de Al Nassr, club din Riyad. După experiența din Emiratele Arabe unite, unde a pregătit pe Al Ain, el va lucra acum în Arabia Saudită din iulie. Fostul tehnician al formației US Palermo a parafat un contract pe doi ani (cu un salariu anual de două milioane de euro) și peste puține zile va merge cu familia la Riyad pentru a-și găsi o casă”, notează publicația italiană.
Zenga, în vârstă de 49 de ani, a fost numit în funcția de antrenor principal al echipei US Palermo în 5 iunie 2009, fiind demis la finalul lunii noiembrie 2009. În sezonul 2008/2009, Walter Zenga s-a aflat la conducerea tehnică a formației Catania, care a ocupat poziția a 15-a în clasamentul Serie A, cu 43 de puncte acumulate.
De-a lungul carierei sale de tehnician, fostul internațional italian a mai pregătit formațiile FC Național (2002-2004), Steaua București (2004-2005), Steaua Roșie Belgrad (2005-2006), Gaziantepspor, Al Ain și Dinamo București (2007).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER