Zlatan Ibrahimovic are regrete mari după revenirea la AC Milan! Și-a dorit să sărbătorească un gol în stilul caracteristic: „Am vrut să fac semnul lui Dumnezeu în fața galeriei”

Zlatan Ibrahimovic are coronavirus

Zlatan Ibrahimovic a revenit la AC Milan, însă atacantul suedez are regrete mari după ce nu și-a putut ajuta foarte mult echipa cu Sampdoria, care a mai făcut un pas greșit în Serie A: 0-0. Starul ajuns la 38 de ani și-a dorit foarte mult să înscrie la revenirea în Italia. Zlatan a intrat în minutul 55, în locul lui Piatek, aflat pe picior de plecare după ce Ibrahimovic s-a întors la Milan.

„Am vrut neapărat să marchez și să fac semnul lui Dumnezeu în fața galeriei. Am simțit multă andrenalină și emoție, așa cum se întâmpla aici și în urmă cu 9-10 ani. Relația mea cu fanii e mereu una minunată și îmi oferă o motivație extraordinară”, a spus Ibrahimovic, la final, pentru Sky Italia.

Zlatan e sincer! Mesaj pentru colegi: „Ne lipsește mult încrederea”

Cu 22 de puncte, AC Milan e doar pe locul 12 în Serie A, iar Zlatan știe ce îi lipsește echipei sale pentru a se bate cu Juventus, Inter sau Lazio.

„Vedem pe teren că ne lipsește mult încrederea și nu avem destulă agresivitate pentru a înscrie. Nu suntem suficient de lucizi în fața porții. Trebuie să înțelegem ce avem de făcut pentru a obține maximum. Sunt aici de patru zile și o să încerc să ajut în toate privințele. Normal că fanii nu sunt mulțumiți. Trebuie să suferim acum, rezultatele nu sunt bune, dar trebuie să muncim mult și să gândim pozitiv”, a fost mesajul lui Zlatan.

2011 este anul în care Ibrahimovic a luat titlul cu AC Milan, în Serie A

Publicat: 06 01. 2020, 20:11