Zlatan Ibrahimovic (38 de ani) nu şi-a uitat trecutul. Într-un interviu oferit publicaţiei din Italia Gazzetta dello Sport, atacantul suedez şi-a amintit de anumite perioade din cariera sa, dintre care şi de etapele când a fost antrenat de cei doi mari tehniciani, Jose Mourinho şi Pep Guardiola.
Ibrahimovic a sărit încă o dată în apărarea antrenorului portughez, pe care l-a întâlnit de două ori, la Inter Milano şi la Manchester United. Deşi nu au câştigat trofee importante împreună, suedezul are numai cuvinte de laudă la adresa lui Mourinho, pe care îl vede printre cei mai talentaţi tehnicieni, deşi în ultima perioadă nu a mai avut realizări.
„Şi la vârsta asta pot spune în continuare că Mourinho a avut un impact mare asupra carierei mele. Pentru mine, rămâne special, un câştigător. Sper să revine cât mai repede posibil pe bancă şi sunt convins că va câştiga fără probleme”, a spus Zlatan Ibrahimovic despre Jose Mourinho, în timp ce, despre Guardiola, pe care l-a întâlnit la Barcelona a precizat:
„Nu am avut niciodată o confruntare directă. Este adevărat că atunci când ne contraziceam, el se ascundea. Aştepta să plec eu, ca mai apoi să iasă şi el din birou. Ca antrenor este un fenomen, dar ca om …”.
Ibrahimovic mai are contract cu LA Galaxy până în luna decembrie. Presa internaţională a scris, încă din urmă cu ceva timp, că suedezul îşi doreşte să plece din MLS, dar că până acum a refuzat o ofertă importantă din punct de vedere financizar de la un club din Qatar şi pare că a spus pas şi unei propuneri de la Boca Juniors.
Zlatan a ajuns la LA Galaxy în 2018 de la Manchester United şi a marcat de 52 de ori în 56 de meciuri, până în acest moment.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER