10 schimbări importante în Liga 1. Turul se termină în octombrie, campionatul în februarie. Pauza de iarnă e de 55 de zile. Decisivă va fi forma din toamnă. Barem de puncte în play-out. Cu cât ești mai jos, cu atât joci mai mult

Noul sezon al Ligii 1 la fotbal, care debutează pe 11 iulie, nu va mai semăna deloc cu campionatele disputate până acum în România. O serie de modificări majore în regulament și desfășurarea competiției vor duce la schimbarea radicală a strategiei celor 14 echipe din prima ligă.

VEZI AICI PROGRAMUL LIGII 1, SEZONUL 2015-2016

ProSport vă prezintă 10 schimbări mari care vor duce la regândirea competiției de către antrenorii și conducătorii de cluburi.

> Din punct de vedere sportiv, noua formulă a competiției din Liga 1 rupe, practic, campionatul în două părți distincte. Pentru cele mai multe dintre echipe, important va fi efortul din toamnă, când se va stabili, în bună măsură, cine intră în play-off și cine în play-out, dar și principalele favorite la titlu și la retrogradare.

Practic, cei care vor reuși să facă un sezon de toamnă foarte bun își vor putea asigura prezența în play-off (și, implicit, eliminarea grijilor privind retrogradarea) până în decembrie.

> Turul campionatului se va încheia pe 3 octombrie, cu etapa a 13-a.

> Returul începe aproape imediat, după o pauză de două săptămâni, pe 17 octombrie.

> În acest an se vor juca 23 din cele 26 de etape ale campionatului, sezonul urmând să se încheie pe 19 decembrie.

> După 55 de zile de pauză, Liga 1 se va relua pe 13 februarie cu „rămășița” de 3 etape din campionat, care se va încheia de facto pe 27 februarie, cu etapa a 26-a.

> La finalul sezonului normal, primele 6 echipe vor intra în play-off, iar următoarele 8 vor disputa play-out. Se vor disputa, astfel, două noi mini-campionate care vor stabili campioana și retrogradatele.

> După sezonul normal, numărul de puncte al echipelor din Liga 1 se va înjumătăți.

> Formatul noului sezon competițional va provoca un decalaj la numărul de meciuri disputate de echipele din Liga 1. Primele 6 clasate după campionat vor avea, în total, 36 de jocuri (26 în sezonul normal și încă 10 în play-off). 7 din următoarele 8 clasate vor juca, în total, 40 de jocuri (26 în sezonul normal și 14 în play-out). În sfârșit, formația clasată la finalul play-out-ului pe locul 6 (12 la general) va disputa 42 de jocuri (26 în sezonul normal, 14 în play-out și 2 de baraj cu adversara venită din Liga 2).

> Echipele din play-out sunt obligate ca, în cele 14 meciuri pe care le vor disputa în această fază a competiției, să strângă măcar 15 puncte. Cine nu atinge acest barem minim va porni cu penalizare în viitoarea ediție de campionat, indiferent în ce ligă va juca.

> Din Liga 1 vor retrograda direct echipele de pe locurile 13 și 14. Formația de pe locul 12 va juca un meci de baraj cu învingătoarea unui alt baraj care se va da între ocupantele locului doi din cele două serii de Liga 2.

VEZI AICI PROGRAMUL LIGII 1, SEZONUL 2015-2016

Publicat: 24 06. 2015, 14:58
Actualizat: 24 06. 2015, 15:19