11 motive pentru care suporterii civilizați din România nu mai vin pe stadioane. Ștucan scrie ghidul necioplitului din fotbal. Episodul 3
9. Liga lui Gino se joacă în Sahara și la Polul Nord
În România, fotbalul riscă să se transforme în nisip, așa cum se întâmplă cu pietrele din deșert care ziua se dilată la căldură, iar noaptea se contractă din cauza frigului. În Liga 1, în iulie, meciurile se dispută și la 60 de grade Celsius la soare (la Chiajna, terenul sintetic se comportă precum plita unui cuptor), în timp ce iarna, la început de decembrie, LPF programează partide și la -30 de grade. Fotbaliștii sunt cei mai afectați, însă nici spectatorii nu sunt mai fericiți. Nu e puțin lucru să fii beduin și eschimos în decurs de numai 5 luni.
Fără pic de empatie, LPF își alungă suporterii din tribune din dorința de a satisface dorințele televiziunilor care dau zeci de milioane pentru a transmite fotbalul din Liga 1 și care decid orele de start. Disputa este veche. În 1965, Federația engleză hotăra să interzică televizarea meciurilor din cauza impactului negativ asupra asistențelor din tribune. Între timp, televiziunile au ajuns să plătească miliarde de euro pentru drepturile TV ale Premier League, iar stadioanele sunt pline meci de meci. La ei, cele mai multe dintre cele 11 puncte din acest text nu există.
De acord, vremea și obiceiurile de consum din Anglia nu se compară cu realitatea din România. Ok, nici Iorgulescu nu e Dumnezeu, să schimbe vremea, însă președintele Ligii e obligat să iasă din biroul în care stă mai mereu încuiat și să vină la meciurile pe care chiar el le programează vara de la ora 18.00 (până în sezonul trecut, se juca și de la 16) și iarna de la 21.30. Dacă n-ar avea mașină și nici bani de taxi, șeful Ligii ar trăi o experiență fascinantă la 12 noaptea, când nici metroul nu mai circulă, străbătând Bucureștiul la pas în plin viscol.
Cum se poate schimba
Nimeni de la Ligă nu a făcut un studiu în privința orelor de disputare a meciurilor din campionatele europene și impactul lor asupra numărului de spectatori din tribune. Soluția nu este foarte complicată: fără excese în după-amiezele din lunile caniculare și în nopțile din lunile geroase. În rest, fotbalul poate fi o experiență minunată într-o după-amiază de toamnă sau de primăvara, în week-end, de la ora 13 sau 14. Mai țineți minte Dinamo – Gaz Metan 2-0, de la ora 14, în aprilie 2013? În tribune au fost 20.000 de oameni.
10. Fițosul de Liga 1 care nu dă autografe
Îți apleci capul în dreptul geamului și întrebi: „Cât costă programul de meci?”. Răspunsul vânzătorului de la casă este dezarmant: „Ce să fie?”. În România, programul de meci este precum elanul, specia aia ciudată de cerb despre care știai că există doar la laponi. Elanul a trăit pe teritoriul actualei Românii până pe la 1800, a reapărut prin 1960, dar apoi a dispărut definitiv. La fel și programul de meci, pe vremuri accesoriu indispensabil pe stadioanele din Divizia A, dar care acum nu mai este editat decât de câteva cluburi din Liga 1.
În campionatele civilizate, programul de meci este o instituție. În Anglia, are între 60 și 100 de pagini lucioase, costă în jur de 3 lire sterline și reprezintă o lectură excelentă în zecile de minute de dinainte de meci, dar și după. În Liga 1, CSU Craiova și FC Botoșani sunt „rara avis” care mai editează programul, însă calitatea produsului lasă mult de dorit. De cele mai multe ori, ai în față 4 file A4 cu un clasament, două declarații și câteva informații nesemnificative. Unul dintre cluburile care investeau energie în marketing și în relația cu fanii, Dinamo a renunțat și ea în vara aceasta să mai editeze programul de meci.
Când e să se aleagă praful, lipsurile vin una după alta. De absența programului se leagă o altă. În străinătate, programul de meci e folosit de fani pentru a lua autografe de la idolii lor. În Liga 1, copiii dar și adulții care stau după meci cu nasul într-un gard de sârmă în speranța că-și vor vedea favoriții de la un metru distanță pleacă deseori dezamăgiți spre casele lor. Cu un aer de vedetă internațională, fotbalistul român este obișnuit să dea două autografe, să stea la o poză și apoi să fugă la Range Rover-ul lui sau la autocar. Prin alte părți, unde relația cu fanii face parte din ADN-ul clubului, jucători imenși pe care-i vezi primăvara prin semifinalele și finalele de Champions League stau răbdători și amabili la solicitările suporterilor care au plătit, poate, câteva mii de euro pentru a-și vedea o dată în viață idolii în carne și oase.
Cum se poate schimba
În plin avânt tehnologic, te întrebi dacă mai citește cineva o revistă tipărită. Problema în Liga 1 este însă că nimeni nu dă doi bani pe experiența suporterilor la stadion în zi de meci. Un program de calitate poate fi editat și în format virtual, descarcat de pe site-ul clubului și citit de fani pe tablete sau mobil înainte de meciuri. Mai e doar o problemă: ce club e dispus să plătească angajații care să scrie și să deseneze acest program?
11. Prădătorul suprem se hrănește din visele fanilor
Dacă mâine un flaut fermecat ar suna peste Liga 1 și toate cele 10 piedici de mai sus ar dispărea, voi, sutele de mii de suporteri care vreți să vedeți un meci în condiții civilizate veți ajunge la casele de bilete unde vă așteaptă o ultimă surpriză: bișnițarii. Arealul de răspândire al acestei specii se întinde pe toate continentele, însă mediul din România a determinat specimenele de aici să sufere niște mutații care le fac rezistente la aproape orice pericol. Bișnițarul român este prădătorul suprem al stadioanelor. El poate fi șomer, șef de galerie, director de comunicare și chiar patron, iar banii lui – câștigați rapid și fără efort – ung un mecanism de apărare în care sunt angrenați șefi de club, oficiali de federații, polițiști sau procurori.
Bișnițarul nu mai stă la colțul stadionului să-ți soptească: „Băiatu”, am bilete!”. El este acum un escroc care se adaptează oriunde în lume. Un exemplu: în 2013, Steaua a jucat la Londra în sferturile de finală Europa League împotriva deținătoarei Ligii Campionilor la zi, Chelsea. Premier League are bișnițarii ei, băștinași, care vând bilete la suprapreț, însă în zilele de dinaintea meciului de pe Stamford Bridge site-urile românilor din Marea Britanie au fost inundate cu oferte de genul acesteia:
Indiscutabil, bișniță! De unde avea însă personajul 4 bilete? Cu o săptămână înainte de meci, Mihai Stoica – care pe atunci se trezea dimineața în patul lui de acasă – postase pe pagina de Facebook informația că 1.100 dintre cele 2.000 de bilete rezervate fanilor Stelei la Londra fuseseră cumpărate de șefii galeriei, „pentru fanii Stelei din Anglia”. „Șefii” însemna, însă, în principal, Gheorghe Mustață, liderul apropiat conducerii clubului care se află acum în închisoare după ce a primit o condamnare de 13 ani pentru două tentative de omor. Într-adevăr, sute de bilete au apărut ulterior la ofertă pentru fanii Stelei din Anglia, însă la un preț de 6 ori mai mare decât cel oficial. Ce măsuri a luat clubul lui Becali? Niente, nothing, nichts, nicigo. Pe scurt, nimic.
Cazul Londra este doar un exemplu, iar bișnița nu afectează doar fanii Stelei. La fiecare meci important al naționalei, biletele scoase la vânzare pe site-urile de E-Ticketing dispar misterios în câteva minute și apar apoi pe alte site-uri, la suprapreț. Teleportările urmate imediat de upgradarea tichetelor l-ar face invidios pe Einstein, însă nici fierea lui David Copperfield n-ar fi foarte încântată.
Teoria relativității sau magie neagră, bișnița a apucat gâtul uscat al fotbalului românesc cu gheara sa puternică și nu-i va da drumul prea curând. În sfera ei de influență acționează multe personaje din sistem care, la bază, au meseria neoficială de bișnițari. Oficial, ei pot fi recunoscuți după denumirile de patroni, impresari sau manageri generali.
Cum se poate schimba
Nu se poate
TU DIN CE CAUZĂ‚ NU MAI VII LA STADION?
Care dintre motivele de mai sus te-au determinat să stai acasă în zi de meci? Votează în sondajul alăturat și povestește-ne experiența ta la adresa de mail live@prosport.ro sau pe paginile de socializare, alături de haștagul #niciunbizonpestadion.