Dinamovistul Cătălin Hîldan n-a fost uitat de marii jucători din istoria clubului. Fostul mijlocaș, decedat mult prea devreme, în timpul unui amical blestemat, a devenit un adevărat simbol în „Ștefan cel Mare”.
20 de ani de la moartea lui Cătălin Hîldan, ziua cea mai tristă pentru suporterii dinamoviști! Gestul superb făcut de Ionel Dănciulescu | FOTO EXCLUSIV
Marii fotbaliști și antrenori au oferit câteva declarații despre ce a însemnat Cătălin Hâldan pentru Dinamo.
„Dacă ar fi fost pe teren cu Steaua, aş fi fost sigur că măcar unul dintre cei unsprezece dinamovişti va da totul pentru victorie. Ăsta a fost Cătălin Hîldan, un luptător, d-aia îl iubim şi nu-l vom uita niciodată.
Ţin legătura în permanenţă cu familia şi în fiecare an, pe 5 octombrie, mă duc la mormântul lui Cătă”, a declarat Florentin Petre pentru contul de Facebook al celor de la FC Dinamo.
„A avut, din păcate, un destin tragic, ce putea fi evitat. Un băiat de suflet, un om de caracter, de pus la rană. Visul lui era să ardă până la ultima picătură de energie în fotbal. Eu l-am numit direct căpitan, după plecarea lui Ionuț Lupescu, nu l-a ales niciun vestiar.
A luat-o ca pe o obligaţie pentru a duce echipa să câştige, nu a comentat în niciun fel. El nu avea în cap decât ideea de a câştiga, Cătălin nu ştia altceva. Cuvântul eşec nu-l cunoştea”, a declarat Cornel Dinu.
„Cătălin rămâne în sufletul tuturor dinamoviștilor. A fost un jucător memorabil. El nu înşela fotbalul. Orice meci îl juca la sacrificiu”, a punctat și fostul antrenor Ioan Andone.
Cătălin Hîldan a bifat și opt selecții în națională, fiind convocat alături de mari jucători ai României la turneul final Euro 2000. Alături de Dinamo, Cătălin Hîldan a câștigat campionatul în sezonul 1999-2000 și Cupa României în 2000.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER