50.000 de euro, cea mai costisitoare campanie pentru alegerile FRF

50.000 de euro, cea mai costisitoare campanie pentru alegerile FRF
  • Publicat:
  • Actualizat:

Material publicat în ediția tipărită săptămânală ProSport, distribuită în fiecare marți, împreună cu Ziarul Financiar.

  • Mâine dimineață, la sediul FRF, cei aproximativ 230 de reprezentanți ai membrilor afiliați vor alege noul președinte al Federației
  • ProSport prezintă investițiile făcute de candidați în perioada de campanie

Începând cu 5 martie, Federația Română de Fotbal va avea un nou președinte, după 24 de ani în care a fost condusă de același om: Mircea Sandu. Alegerile de mâine înseamnă, cel puțin la nivel teoretic, o luptă în șase purtată între Gică Popescu, Gheorghe Chivorchian, Vasile Avram, Răzvan Burleanu, Marcel Pușcaș și Sorin Răducanu. Cum campaniile electorale s-au încheiat la finalul săptămânii trecute, ProSport a încercat să afle cum și-au organizat candidații întâlnirile cu potențialii alegători și costurile presupuse de campaniile pentru președinția FRF.

Mi-am tipărit programul în 600 de exemplare și am o mare problemă, că s-au cam terminat. Am oferit programul membrilor afiliați, dar au mai vrut și alții. Unii îmi cereau autografe pe ele
Gică Popescu, candidat alegeri FRF

Cât costă o campanie electorală în fotbal

Popescu și Burleanu, cele mai lungi deplasări

Gică Popescu și Răzvan Burleanu au fost primii doi candidați care și-au anunțat public intenția de a concura pentru postul de președinte al FRF. Fostul internațional și-a prezentat echipa încă de la începutul lui iulie 2013, iar câteva luni mai târziu a fost rândul președintelui Federației de Minifotbal să își oficializeze intenția de a concura pentru șefia FRF. Cei doi sunt și primii în topul distanțelor parcurse în campaniile electorale. „Vizitele în teritoriu au început pe 25 noiembrie anul trecut și am acoperit toate județele țării”, spune Răzvan Burleanu, unul dintre cei mai activi candidați în campanie. Tocmai pentru că numele său era prea puțin cunoscut potențialilor alegători, Burleanu a ales o strategie care să compenseze deficitul de imagine. „Am parcurs în jur de 14.000 de kilometri în campanie. 10.461 cu o mașină și încă 3-4000 mii cu altă mașină”, explică acesta. Gică Popescu stă la fel de bine în clasamentul distanțelor parcurse pentru întâlnirile cu reprezentanții membrilor afiliați: „Am făcut 18 vizite în țară cu un total de aproximativ 14.000 de kilometri. Când m-am dus la Craiova, de exemplu, am chemat și județele limitrofe. Am procedat la fel cu orașele mari. Astfel am reușit să acopăr toate regiunile sale”, își expune fostul căpitan strategia din campanie, una facilitată și de sonoritatea numelui său. Vasile Avram, cel care și-a anunțat candidatura pe 15 ianuarie, susține că a parcurs 6.000 de kilometri în cele aproape 40 de zile de campanie: „Am fost în 13 centre regionale în care au fost invitați reprezentanții a câte două-trei județe. Doar în două dintre aceste locații am avut și cazare, la Cluj și la Iași. În rest, am plecat dimineața și am venit seara”, explică actualul șef al AMFB. Gheorghe Chivorchian, ultimul candidat înscris, evită să ofere detalii concrete: „În programul meu vorbesc despre regionalizare, așa că nu aveam cum să aplic altă strategie în campanie. Oricum, a fost o plăcere pentru mine să mă întâlnesc cu oamenii din teritoriu”. Marcel Pușcaș și Sorin Răducanu, candidații considerați a avea cele mai mici șanse la șefia FRF, au avut cele mai puține vizite în teritoriu.

Bugete de campanie: de la 50.000 de euro la „nu-mi permit să arunc cu banii”

Campanii cu buget redus, după cum spune și Răducanu: „Eu sunt un om simplu, am muncit 11 ani în Spania și nu îmi permit să arunc cu banii. Am fost prin București și la Buzău. M-aș fi dus în mai multe locuri, dar asta însemna să dau mai mulți bani și nu mă lasă soția”.

Subiectul banilor pare unul sensibil pentru unii dintre candidați, deși campania este suportată din propriile economii. „Chiar contează cât m-a costat pe mine perioada asta sau să salvăm fotbalul românesc?”, contrează iritat Marcel Pușcaș tema investițiilor. Ceva mai relaxat este însă Sorin Răducanu, chiar dacă nu oferă detalii financiare: „M-a costat destul de mult, dar nu vreau să vorbesc despre bani, ci despre cum trebuie scăpat fotbalul de hoți”. Vasile Avram și Gheorghe Chivorchian, conducători cu experiență, evită abil subiectul: „Tipărirea programului m-a costat aproape 2.000 de euro, dar nu am făcut un calcul total al campaniei”, spune Avram. Fostul președinte de la Poli Timișoara spune că „am investit atât cât am considerat că trebuie, având în vedere că sunt banii mei”. Răzvan Burleanu susține că a avut un buget „între 15-20.000 de euro pentru campanie” și că a fost ajutat în lunile electorale de aproape 15 colaboratori, toți voluntari.

„Mai costisitoare decât cea din 2005”

Gică Popescu abordează și el fără rezerve subiectul banilor investiți, iar experiența sa este cea mai amplă, având în vedere că fostul internațional este la a doua candidatură. „Pot să fac un total al întregii campanii: 50.000 de euro. Atunci când plec prin țară nu merg singur, mai vin și alți șase-șapte oameni din echipa mea. Deși poate nu pare, această campanie a fost mult mai scumpă decât cea din 2005. Atunci am cheltuit în jur de 30.000 de euro. Între timp mi-am mărit echipa, s-a mărit și numărul kilometrilor parcurși și, în consecință, și suma”.

Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Minus 300.000€ pentru Ianis Hagi
Minus 300.000€ pentru Ianis Hagi
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut:
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut: "Presiunea rămâne. Există posibilitatea de a nu rămâne"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Ciclonul polar loveşte România în noaptea de sâmbătă. 7 judeţe intră sub cod galben de ninsori şi viscol
Ciclonul polar loveşte România în noaptea de sâmbătă. 7 judeţe intră sub cod galben de ninsori şi viscol
Astăzi este SOLSTIȚIUL! Ce să NU faci în cea mai scurtă zi din an
Astăzi este SOLSTIȚIUL! Ce să NU faci în cea mai scurtă zi din an
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat Genoa
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat…
Joe Biden, președinte doar pe hârtie: dormea tot timpul și delega totul. Cine trăgea de fapt sforile la Casa Albă?
Joe Biden, președinte doar pe hârtie: dormea tot timpul și delega totul. Cine trăgea de fapt sforile la Casa Albă?
Călin Georgescu a fost EXCLUS: Mă întreb atunci de ce am făcut aceste alegeri
Călin Georgescu a fost EXCLUS: Mă întreb atunci de ce am făcut aceste alegeri
VIDEO Postarea șocantă a medicului psihiatru de 50 de ani care a produs măcelul de la târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania
VIDEO Postarea șocantă a medicului psihiatru de 50 de ani care a produs măcelul de la târgul de Crăciun din…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a găsit-o
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a…
×