A dat lovitura CFR Cluj cu Denis Alibec? Ilie Dumitrescu este sigur: „O demonstrație de forță!” Mesaj pentru Șumudică: „Asta va fi o provocare!”
Ilie Dumitrescu a fost impresionat de revenirea lui Denis Alibec în România și crede că ardelenii de la CFR Cluj au dat o lovitură importantă prin împrumutul atacantului din Turcia.
Fostul internațional român are doar cuvinte de laudă pentru Alibec, dar crede că Marius Șumudică va avea bătăi serioase de cap în privința formulei de start.
Vestea bună pentru Alibec este că va câștiga tot 800.000 de euro pe sezon, CFR Cluj urmând să îi achite 20.000 de euro pe lună.
Ilie Dumitrescu, laude pentru Denis Alibec: „O demonstrație de forță!”
Ilie Dumitrescu crede că Marius Șumudică are deja un vestiar plin de vedete și a subliniat compartimentul în care trebuie neapărat să se întărească clujenii.
„E o demonstrație de forță din partea clubului, care va plăti un salariu consistent. Este un jucător de echipă națională, cu personalitate. Șumudică îl cunoaște foarte bine pe Alibec. Acum, va interveni și arta antrenorului de a gestiona un vestiar cu foarte multe valori. Evident, se va naște un progres datorită acestei concurențe.
E bine să-i ai pe Alibec, Petrila, Păun, Debeljuh, Omrani. Sunt mulți jucători buni, însă ai puține posturi la dispoziție pentru ei. Iar asta va fi o provocare. Eu zic că ar trebui acoperită și zona fundașilor centrali. În trecut, aceasta reprezenta punctul forte al echipei”, a spus Ilie Dumitrescu, la Digi Sport.
CFR Cluj i-a mai transferat în această vară pe fundașul ivorian Ulrich Meleke (FC Botoșani), mijlocaşul argentinian Jonathan Rodriguez (FC Botoşani), pe fundaşul algerian Rachid Bouhenna (Sepsi OSK Sfântu Gheorghe), mijlocaşul Denis Alex Rusu (Şoimii Lipova), mijlocaşul belgian Anas Tahiri (Waalwijk), atacantul Daniel Paraschiv (Viitorul Pandurii Târgu Jiu) – împrumutat apoi la FC Voluntari, pe portarul portughez Cristiano Figueiredo (FC Hermannstadt), pe fundaşul bosniac Danijel Graovac (Astra Giurgiu) şi pe mijlocaşul francez Guessouma Fofana (Guingamp).