Încep lucrările la noua arenă a „câinilor”, după ce Guvernul a aprobat în ședința de joi lista de prioritizări de proiecte ale investițiilor publice, iar printrele se află și noua arenă multifuncțională a Clubului Sportiv Dinamo, care va costa peste 170.000.000 de euro.
Lucrările la noua arenă a „câinilor” vor începe anul viitor și vor fi gata până la începutul anului 2028, urmând să coste 170 de milioane de euro.
Fanii lui Dinamo vor avea, astfel, ceva timp de așteptare până când noua arenă din „Ștefan cel Mare” îi va putea primi pe jucătorii pregătiți de Zeljko Kopic, dar și pe sportivii legitimați la CS Dinamo și inclusiv fanii „câinilor roșii”.
Noua arenă a lui Dinamo va începe să fie construită în luna ianuarie a anului viitor, iar costurile construcției vor fi de aproximativ 170 de milioane de euro. Aceasta va fi cea mai scumpă arenă construită până acum în România, după Arena Națională. Comunitatea care sprijină construcția noii arene a anunțat vestea aprobării construcției pe pagina de Facebook „Noul stadion Dinamo”.
„În ședința de Guvern de astăzi, 21 noiembrie, a fost aprobată lista prioritizării proiectelor de investiţii publice semnificative ce urmează a fi cuprinse în bugetul de stat pe anul 2025.
Astfel, lucrările de demolare + construcție vor incepe în 2025 și vor fi finalizate la data de 29.01.2028”, au transmis membrii comunității care susține construcția noii arene a CS Dinamo, pe Facebook.
Elevii lui Zeljko Kopic vor să demonstreze că își merită locul în playofful Superligii, după ani negri din istoria grupării din „Ștefan cel Mare” în care Dinamo a prins mai mereu play-out-ul Superligii și chiar a retrogradat pentru prima dată în istoria sa în liga a doua.
„Câinii roșii” se vor deplasa la Ploiești pentru partida cu Petrolul, din etapa a 17-a a Superligii. Meciul se va disputa duminică, de la ora 20:45. Dinamo ocupă în acest moment locul 5 în clasamentul Superligii,cu 25 de puncte, în timp ce „lupii galbeni” ocupă poziția a treia, cu 26 de puncte după 16 jocuri disputate. Dacă Dinamo se va impune, ar putea urca până pe locul secund, la două puncte de liderul „U” Cluj.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER