Gheorghe Hagi a jucat la echipe mari din Europa, dar a fost și vedeta naționalei României. Toți adversarii își făceau griji, când îl întâlneau, iar antrenorii încercau să-i găsească un antidot și să-l oprească.
Și totuși, după mulți ani a aflat că cei care îi erau colegi de echipă nu erau tot timpul „de acord” cu ceea ce făcea pe teren. Primul l-a criticat Ioan Andone, iar Gică Popescu a fost cel mai „dur”.
„Mi-a trimis Andone mesaje că dau prea mult la poartă. «Mă, dar numai la poartă trăgeai?». Şi Gică Popescu zicea că dacă era acum antrenor, eu nu jucam, mă scotea din echipă”, a declarat Gheorghe Hagi la Telekom Sport.
Hagi a vorbit de reușitele „Generației de Aur” și de meciurile la finalul cărora oamenii au ieșit să sărbătorească în stradă. A făcut o comparație între Cupa Mondială din Italia din 1990 și cea din Statele Unite ale Americii din anul 1994.
„În Italia eram foarte tineri, fără prea mare experienţă, aveam experienţă la cluburi, la meciuri internaţionale, dar fără experienţă la turnee finale, o echipă foarte tânără, un lot foarte tânăr, numeric, foarte valoros.
În America ajunseserăm toţi la maturitate, mult mai inteligenţi, în teren gestionam foarte bine situaţiile şi de aceea am fost aproape să facem ceva incredibil. Ambele echipe foarte talentate, diferenţa era de experienţă”, a mai spus Gică Hagi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER