A jucat la Rapid, Dinamo și Steaua și acum a luat o decizie radicală dintr-un motiv incredibil! La 56 de ani refuză să mai fie antrenor la seniori, după ce a fost, în acte, principal la o echipă de top din Superliga, pentru că nu are weekendul liber

A evoluat la echipe ca Rapid, Dinamo și Steaua, iar acum a hotărât să renunțe să mai fie antrenor la seniori, după ce a fost, doar în acte, tehnician principal la formația din Giulești. Adrian Matei a dezvăluit motivul pentru care nu se mai ocupă de echipele de seniori.

Tehnicianul Adrian Matei a vorbit despre cariera sa în antrenorat, dar și despre ce l-a determinat să renunțe la echipele de seniori.

Adrian Matei a luat o hotărâre importantă dintr-un motiv aproape incredibil! Refuză să mai fie antrenor la seniori deoarece nu are weekendul liber

De altfel, Adrian Matei a dezvăluit că a riscat să rămână fără Licența Pro de dragul celor de la Rapid, acolo unde spune că a fost antrenor doar în acte, nu și în realitate, el alegând să-și „închirieze” licența.

„Da, am fost antrenorul Rapidului doar în acte. Nu am avut responsabilitatea rezultatelor. Am fost în staff și aveam Licența PRO. Asta a fost înțelegerea atunci ca să ajut echipa. Atunci era Miță Iosif.

Având în vedere că este vorba de Rapid, am riscat cumva să îmi fie suspendată Licența PRO. Nu am închiriat licența, pentru că m-am ocupat și de grupa mea de juniori pe care am avut-o atunci.

Am renunțat la echipa de juniori atunci când nu am mai putut să fie prezent fizic la meci, pentru că eram angrenat la echipa mare”, a spus Adrian Matei, conform Fanatik.

Adrian Matei nu mai vrea să antreneze la seniori: „Fiecare weekend e pierdut”

Mai mult decât atât, tehnicianul a mărturisit că nu-și mai dorește să antreneze formații de seniori, asta pentru că, în opinia sa, ar fi o pierdere de timp și energie.

Fostul fundaș de la Rapid a spus că stresul din Ligile 1 și 2 nu merită trăit indiferent de aspectul financiar, antrenorul mărturisind că simte că ar putea face ceva mai bun cu viața sa decât să-l „piardă la seniori”.

„Nu îmi mai doresc să fiu antrenor la seniori. E un consum prea mare ca antrenor la seniori, cred că se vede la antrenorii principali din Liga 1 și Liga 2. E un consum psihic pe care, poate, doar unii oameni sunt dispuși să îl aibă. Să își consume timpul din viață nerealizând decât, poate, doar partea financiară.

Am considerat că trebuie să fac altceva cu timpul meu, decât să mi-l pierd la seniori. Fiecare weekend e pierdut. Aș refuza dacă mi s-ar propune”, a mai afirmat fostul jucător, potrivit sursei citate anterior.

Publicat: 09 05. 2024, 09:42
Actualizat: 09 05. 2024, 09:48