A murit conducătorul de club care a contribuit la debutul lui Alex Mitriţă

Fostul preşedinte al cluburilor Gaz Metan CFR Craiova, CFR Craiova şi Gaz Metan Severin, Gheorghe Fraţică, a încetat din viaţă la vârsta de 69 de ani. Gheorghe Frăţică a activat ca jucător la CFR Craiova, apoi a devenit conducător al clubului. Preţ de decenii, formaţia de la „Depou” a activat în ligile judeţene, cochetând de mai multe ori cu promovarea în eşaloanele naţionale. În 2007, CFR Craiova a fuzionat cu Gaz Metan Podari, rezultând echipa Gaz Metan CFR Craiova, care a activat şi în Liga a II-a, antrenată de Jerry Gane.

În 2009, Gaz Metan CFR Craiova a ajuns până în optimile Cupei României, fiind eliminată de campioana României de atunci, CFR Cluj, într-un meci disputat pe vechiul stadion „Ion Oblemenco”.

În 2011, Gheorghe Frăţică a fost artizanul mutării la Severin a echipei Gaz Metan CFR Craiova. La acea vreme, Gaz Metan CFR era echipa din Bănie care juca la cel mai înalt nivel, în Liga 2, după ce FC Universitatea Craiova fusese dezafiliată.

A murit Gheorghe Frăţică, omul care a contribuit la promovrea lui Alex Mitriţă la Gaz Metan CFR Craiova

Viitoarea CS Turnu Severin a promovat în Liga I, unde a evoluat preţ de un sezon, apoi a retrogradat şi s-a desfiinţat.  Gheorghe Frăţică a fost liderul Federaţiei Naţionale Feroviare Mişcare Comercial (FNFMC).

Pe vremea când era preşedintele Gaz Metan CFR Craiova, Gheorghe Frăţică i-a sugerat antrenorului Jerry Gane să promoveze la prima echipă un puşti de 15 ani, cam pirpiriu, dar extrem de talentat.

Era vorba de Alexandru Mitriţă, care avea să debuteze în Liga 2, apoi a făcut parte din lotul formaţiei CS Turnu Severin, unde nu a rămas prea mult, fiind achiziţionat de Academia Gheorghe Hagi. De la Viitorul, traseul său se cunaoşte, olteanul evoluând apoi pentru Pescara, Universitatea Craiova, FC New York City, Al Ahli, iar acum joacă sub comanda lui Răzvan Lucescu, la PAOK Salonic.

Publicat: 02 05. 2022, 12:45
Actualizat: 02 05. 2022, 12:46