A murit Remus Câmpeanu, unul dintre cele mai mari simboluri ale lui U Cluj! Cum va rămâne veșnic în memoria fanilor: „Uneori ne trebuie așa de puțin să fim fericiți”

A murit Remus Câmpeanu, unul dintre cele mai mari simboluri ale lui U Cluj! Cum va rămâne veșnic în memoria fanilor: „Uneori ne trebuie așa de puțin să fim fericiți”
  • Publicat:

U Cluj este în doliu, după ce Remus Câmpeanu s-a stins din viață astăzi, la o săpămână după ce soția fostului jucător și conducător al „șepcilor roșii” a trecut și ea la cele veșnice.

Remus Câmpeanu a fost mai mult decât un fost jucător al formației clujene. Acesta a reprezentat mereu legătura actualului club cu istoria și a fost mereu imaginea continuității și a tradiției alb-negrilor. A ajuns la Universitatea în 1960 și nu a mai plecat practic niciodată, ocupând în mai multe rânduri funcții în conducere, executive sau onorifice.

A murit Remus Câmpeanu, unul dintre cele mai mari simboluri ale lui U Cluj!

„Când eram mic și treceam pe lângă stadion mă rugam tot timpul să ajung să joc macar un meci acolo. Acum sunt la a doua inaugurare a stadionului”, spunea Remus Câmpeanu într-un interviu în Prosport, la inaugurarea actualului stadion Cluj Arena.

A câștigat unicul trofeu din vitrina lui U Cluj

Un model de echilibru și ținută, fostul fundaș a fost timp timp de aproape 5 decenii imaginea și vocea echipei care a câștigat singurul trofeu din istoria lui U Cluj. A fost prezent în echipa din 1965, care a câștigat Cupa României, împotriva Argeșului lui Dobrin.

Iată ce spunea Remus Câmpeanu într-un alt interviu în Prosport despre sentimentul pe care îl are un jucător când câștigă un trofeu: „E greu de explicat. De ce iubești pe cineva? Ce este fericirea? Sunt lucruri care nu se pot defini, ca și sentimentul. E ceva ce avem în noi. Uneori ne trebuie așa de puțin să fim fericiți și alteori așa de mult ca să fim triști. Am trăit niște momente pe care nu credeam că le voi trăi”.

Remus Câmpeanu s-a stins la vârsta de 82 de ani. A jucat pentru Universitatea Cluj 329 de partide în Divizia A și a marcat 15 goluri.

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alimentul care costă doar 7 lei în supermarket și e campion la omega 3. Mihaela Bilic: „Are toți nutrienții de care avem nevoie”
Alimentul care costă doar 7 lei în supermarket și e campion la omega 3. Mihaela Bilic: „Are toți nutrienții de…
Au făcut calculele! Câte șanse are FCSB de a ajunge în Champions League + Cu cine ar putea juca în play-off
Au făcut calculele! Câte șanse are FCSB de a ajunge în Champions League + Cu cine ar putea juca în…
EXCLUSIV | Maria Cutzarida-Crătunescu – Prima femeie medic a României și soarta neștiută a mormântului ei
EXCLUSIV | Maria Cutzarida-Crătunescu – Prima femeie medic a României și soarta neștiută a mormântului ei
„Psihologul” Olăroiu: explicația oferită la interviu l-a uimit pe reporterul arab
„Psihologul” Olăroiu: explicația oferită la interviu l-a uimit pe reporterul arab
Marius Şumudică s-a înţeles cu Dinamo! Motivul pentru care mutarea nu s-a mai realizat
Marius Şumudică s-a înţeles cu Dinamo! Motivul pentru care mutarea nu s-a mai realizat
”Îmi dă el mie sfaturi. Eu nu sunt la nivel de Tazz şi gogoşi”. MM Stoica i-a dat replica lui Şumudică după ce a fost ”înţepat” chiar înainte de derby
”Îmi dă el mie sfaturi. Eu nu sunt la nivel de Tazz şi gogoşi”. MM Stoica i-a dat replica lui…
Cum arată astăzi Cosmina Păsărin, fosta vedetă Playboy? Boala INCURABILĂ de care suferă. A rupt tăcerea abia acum
Cum arată astăzi Cosmina Păsărin, fosta vedetă Playboy? Boala INCURABILĂ de care suferă. A rupt tăcerea abia acum
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BANCUL ZILEI. Bulă: - Azi, la sală, am observat tipa asta superbă făcând diverse exerciții...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Azi, la sală, am observat tipa asta superbă făcând diverse exerciții...
Aproape 4 milioane de români sunt oficial şomeri. Cât ne costă asta pe toţi
Aproape 4 milioane de români sunt oficial şomeri. Cât ne costă asta pe toţi
CEARTA extraordinară dintre Regina Maria și Carol al II-lea! „Cum ai putut?”
CEARTA extraordinară dintre Regina Maria și Carol al II-lea! „Cum ai putut?”
Cum arată soţia lui Florin Prunea. Lidia este o femeie extrem de discretă şi elegantă
Cum arată soţia lui Florin Prunea. Lidia este o femeie extrem de discretă şi elegantă
O mai știi pe Monica Roșu? Cum s-a transformat trupul ei, la 20 de ani de la retragerea din gimnastică?
O mai știi pe Monica Roșu? Cum s-a transformat trupul ei, la 20 de ani de la retragerea din gimnastică?
Șoferii obligați să dea din nou examen. Li se va elibera un nou tip de permis auto, valabil 8 ani
Șoferii obligați să dea din nou examen. Li se va elibera un nou tip de permis auto, valabil 8 ani
Tatiana a murit carbonizată în tragedia din Copșa Mică. Avea 56 de ani și mergea la muncă atunci când a ajuns sub roțile microbuzului în flăcări
Tatiana a murit carbonizată în tragedia din Copșa Mică. Avea 56 de ani și mergea la muncă atunci când a…
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Nyras Prologue este un demo gratuit pentru Gothic 1 Remake, disponibil acum
Nyras Prologue este un demo gratuit pentru Gothic 1 Remake, disponibil acum
Superliga: Universitatea Craiova câştigă partida cu Farul şi urcă pe primul loc în clasament
Superliga: Universitatea Craiova câştigă partida cu Farul şi urcă pe primul loc în clasament
Cel mai ieftin Logan în 2025! Mai merită să dai banii pe „mașina poporului”? - FOTO
Cel mai ieftin Logan în 2025! Mai merită să dai banii pe „mașina poporului”? - FOTO
Mesaje inedite de 1 martie 2025. Felicitări de Mărțișor pentru soții, prietene și persoanele iubite
Mesaje inedite de 1 martie 2025. Felicitări de Mărțișor pentru soții, prietene și persoanele iubite
×