Oficialii FC U Craiova 1948 au exclus din lot patru jucători străini cu două etape înainte de pauza competițională care se va lua la sfârșitul acestui an.
Decizia survine după gruparea olteană s-a despărțit de antrenorul Eugen Trică, iar echipa este tot mai aproape de retrogradarea în eșalonul secund.
Eugen Trică a promovat-o pe FC U Craiova în Liga I, dar clubul s-a despărţit de tehnician pe 24 mai 2021, numindu-l ulterior în funcţie pe Adrian Mutu. Acum a fost dat din nou afară.
În patru meciuri cu Trică pe banca tehnică, FC U Craiova a obţinut un egal (0-0 cu Dinamo, în deplasare) şi a pierdut trei meciuri acasă (0-2 cu CFR Cluj, 0-2 cu FC Voluntari şi 1-2 cu Academica).
Hugo Vieira (33 de ani, atacant), Mamadou Bagayako (31 de ani, fundaș), Pedro Machado (25 de ani, fundaș) şi Armin Gremsl (27 de ani, portar), cei patru care au fost scoşi de pe lista de Liga 1 pentru că nu erau respectate criteriile regulamentare legate de numărul de străini, au fost informaţi că nu vor mai fi primiţi la antrenamente şi că le-au fost închise contractele.
Cei patru se vor adresa la FIFA şi este puţin probabil ca forul internaţional să nu le dea dreptate, astfel că oltenii ar putea fi puşi în situaţia de a le plăti înţelegerile până la finalul contractelor, scrie Digi Sport.
În etapa a 20-a, pe 16 decembrie, FC U Craiova o va întâlni în deplasare pe Chindia Târgovişte, iar pe bancă va fi Dan Vasilică. Preparatorul fizic a mai pregătit FC U Craiova 1948 în al doilea eşalon al fotbalului românesc și este un apropiat al familiei lui Adrian Mititelu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER