CFR Cluj – FCSB 1-0 | Gigi Becali își cam poate lua gândul de la titlu, deși patronul roș-albaștrilor spune că este mulțumit de jocul echipei, care îi poate da ceva speranțe pentru jocurile rămase. Cu toate acestea, oamenii în care patronul își pune marile speranțe, Florinel Coman și Dennis Man, nu au rupt gura târgului.
Dennis Man a fost unul dintre numele despre care s-a vorbit cel mai mult în această perioadă de pauză provocată de pandemia de coronavirus. Mijlocașul ofensiv al FCSB ar fi urmărit de mai multe echipe cu nume din Europa, dar până acum întârzie să „explodeze” cu adevărat.
Jocul lui Dennis Man a fost criticat dur de Gabi Balint, care crede că acesta este sub nivelul obișnuit și că echipa suferă la faza de finalizare din acest motiv:
„Man nu s-a ridicat la nivelul lui. FCSB a stat bine la impresia artistică, au un joc spectaculos, dar nu marchează. Jocul lor e frumos, dar dacă nu o bagi în poartă.
Ei sunt tineri, dar au deja ani buni la nivelul primei ligi, nu mai poate fi vorba despre lipsa de experiență. Tănase dă randament mult mai bun din linia mediană, e mult mai bun când vine din spate, dar asta e, dacă se face economie. Finalizarea e slabă la FCSB”, a declarat Gabi Balint la Digi Sport.
La meciul de la Cluj a fost și Adi Mutu, selecționerul naționalei de tineret. Mutu nu s-a ascuns după cuvinte și a spus că cei doi trebuie să crească nivelul pentru a atrage privirile scouterilor din Italia:
„Depinde doar de ei să arate prin meciurile care le aici în ţară, să le arate celor interesaţi că au valoare de Italia, eu zic că au, sunt jucători importanţi, dar trebuie şi ei să dovedească pe teren”, a declarat Adrian Mutu, conform Antena Sport.
Atalanta și Feyenoord ar fi interesate de jucătorul pe care Gigi Becali îl evaluează la 15 milioane de euro. Fotbalistul are 4 goluri în 16 meciuri jucate în acest sezon de Liga 1.
„Eu am auzit că o echipă din Italia vrea să dea 15 milioane de euro pentru Man. Vrea să o dea în 3 rate. Le-am zis că aștept oferta oficială. Nu mai vorbesc până nu vine oferta la club. E o echipă mare. Mai mare decât Fiorentina.
S-ar putea să cresc prețurile la unii fotbaliști. Pe Coman l-am lăsat la 10 milioane, dar e posibil să ridic din nou la 30 de milioane de euro”, a declarat Gigi Becali.
Dennis Man nu a fost singurul care a atras critici după meciul dintre CFR Cluj și FCSB. Gigi Becali s-a arătat dezamăgit de Adrian Petre, jucătorul adus din Danemarca în acest început de an.
Pe de altă parte, Dan Petrescu a apreciat jocul roș-albaștrilor. „Niciodată nu mi s-a întâmplat asta! FCSB a jucat mai bine. Merita chiar să câștige”, a spus antrenorul ardelenilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER