A sunat şi a înjurat femeile angajate la AFAN. Un şef de club din România, comportament suburban pentru că risca depunctarea şi nu voia să plătească salariul fotbalistului

A sunat şi a înjurat femeile angajate la AFAN. Un şef de club din România, comportament suburban pentru că risca depunctarea şi nu voia să plătească salariul fotbalistului
Sursa foto: Profimedia 15.01.2025
  • Publicat:
  • Actualizat:

Având ca scop apărarea drepturilor fotbaliștilor și antrenorilor din România, AFAN devine adesea ținta cluburilor. Președintele Emilian Hulubei a oferit un exemplu grăitor.

Minaur Baia Mare risca suspendarea din cauza refuzului de a achita restanțele către unul dintre jucători, motiv pentru care s-a ajuns la un scandal monstru. Angajatele sindicatului au fost înjurate ca la ușa cortului.

Scandal la ANAF. Reprezentantul clubului Minaur Baia Mare le-a înjurat pe angajate

Chiar dacă a dezvăluit clubul pentru care lucra persoana în cauză, Hulubei a preferat să nu-i divulge numele. Nu se știe nici anul în care s-a petrecut episodul relatat.

Băimărenii se află la ora actuală în eșalonul al treilea, unde ocupă poziția secundă, cu 33 de puncte după 15 etape. Lider este SCM Zalău, întrucât are un punct avans.

„S-a întâmplat ca oameni de fotbal să sune la birou și să înjure AFAN-ul și pe colegele mele. (n.r. Ele ce vină aveau?) Că sunt angajate la AFAN (n.r. râde)! Era o problemă că aveam de recuperat niște bani pentru un jucător și se ajunsese la depunctare.

 

Iar clubul respectiv nu voia să îi plătească jucătorului, că vezi Doamne că nu avea dreptate. Și a sunat la birou și ne-a făcut cu ou și cu oțet, un domn de la Baia Mare.

 

(n.r. E clar că prin natura meseriei deranjați) Sută la sută! De aceea nici nu este căutată meseria asta, că mă duc printre jucători și le explic că există viață și după fotbal și că trebuie să se pregătească după sfârșitul carierei. Le-am zis că o alternativă ar fi să vină aici (n.r. la AFAN), să ne ajute. Eu nu știu cât mai stau aici…”, a declarat Emilian Hulubei pentru iamsport.ro.

Două echipe din Liga 2 sunt în pragul desființării

În altă ordine de idei, omul care conduce sindicatul AFAN a vorbit despre problemele din fotbalul românesc, dezvăluind că două formații angrenate în Liga 2 riscă să nu poată duce sezonul la bun sfârșit: CSM Focșani și CS Mioveni.

„La Liga 2 e jale, da… Sunt două cluburi în prag de desființare, Focșani, care are mari probleme financiare și nu știe dacă poate promova. În momentul ăsta, au 5 salarii restante față de jucători și au încercat să rezilieze cu majoritatea, probabil vor să continue cu juniorii, nu știu ce strategie au la club. Mioveni e în moarte clinică.

 

Dacă nu se mai prezintă o dată, este desființată. Sunt susținute echipele de adversare, da, că se șterg rezultatele. Îi avanteajează să rămână rezultatele. Dar acolo nu mai e nimic, seniori nu mai sunt, juniori… cred că mai sunt două grupe de juniori.

 

Doar să găsești să legitimezi jucători pe ultima sută de metri, dar va fi foarte greu să facă asta. Cred că Mioveni va dispărea, nu va reuși să își coaguleze un lot, o echipă, să joace ultimele 4 meciuri”, a mai spus Hulubei.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Medicii Papei Francisc s-au gândit să întrerupă tratamentul pentru a-i permite să moară în pace
Medicii Papei Francisc s-au gândit să întrerupă tratamentul pentru a-i permite să moară în pace
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Ce se întâmplă cu David Pușcaș după declarațiile Luminiței Anghel? Mărturisirea sfâșietoare făcută de fiul adoptiv al artistei: „Sunt devastat. Nu am știut că...”
Ce se întâmplă cu David Pușcaș după declarațiile Luminiței Anghel? Mărturisirea sfâșietoare făcută de fiul adoptiv al artistei: „Sunt devastat.…
Cum l-au numit turcii pe George Pușcaș după 7 luni petrecute la Bodrum
Cum l-au numit turcii pe George Pușcaș după 7 luni petrecute la Bodrum
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
BREAKING | 6 milioane de euro dintr-un foc. Şucu a făcut o mega-investiţie la Rapid:
BREAKING | 6 milioane de euro dintr-un foc. Şucu a făcut o mega-investiţie la Rapid: "De când am venit, am…
Soția lui Daniel Pancu, imagini incendiare! Andra Teodorescu s-a pozat la fel ca-n tinerețe, când făcea furori în revistele pentru adulți
Soția lui Daniel Pancu, imagini incendiare! Andra Teodorescu s-a pozat la fel ca-n tinerețe, când făcea furori în revistele pentru…
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
BANCUL ZILEI. Un tip din Vaslui către iubita lui: – Am ceva super pentru diseară!
BANCUL ZILEI. Un tip din Vaslui către iubita lui: – Am ceva super pentru diseară!
Satul în care de doi ani nu s-a mai născut nicun copil.
Satul în care de doi ani nu s-a mai născut nicun copil. "Suntem noi, ăștia de 75 de ani"
ALIMENTUL pe care toată lumea trebuie să-l mănânce ZILNIC
ALIMENTUL pe care toată lumea trebuie să-l mănânce ZILNIC
Mi-au maltratat copiii, mi-au luat totul! Fostul coleg milionar al lui Gică Hagi trăieşte o dramă! Ce meserie a ajuns să aibă după ce a rămas fără întreaga avere
Mi-au maltratat copiii, mi-au luat totul! Fostul coleg milionar al lui Gică Hagi trăieşte o dramă! Ce meserie a ajuns…
N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui
N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui
Dezvăluire șoc despre Băsescu. A mărturisit abia după ani de zile: M-am îndrăgostit de el
Dezvăluire șoc despre Băsescu. A mărturisit abia după ani de zile: M-am îndrăgostit de el
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă, chiar când se afla în avion! Nu i-a venit să creadă ce vede când s-a uitat pe geam
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă, chiar când se afla în…
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Moment istoric la Chefi la cuțite, în această seară: toți cei patru Chefi oferă cuțitele de aur după o jurizare
Moment istoric la Chefi la cuțite, în această seară: toți cei patru Chefi oferă cuțitele de aur după o jurizare
×