„A venit și popa să mă sfințească și să-mi ia autograf!”. Ce a pățit Mitică Dragomir într-o comună din România, la un meci de fotbal, zilele trecute!

Dumitru Dragomir, fostul președinte al LPF, a dezvăluit ce a pățit când a fost să urmărească un meci de fotbal care a avut loc într-o comună din România.

„A venit și popa să mă sfințească și să-mi ia autograf!”. Ce a pățit Mitică Dragomir într-o comună din România, la un meci de fotbal, zilele trecute!

Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal a mers la un meci de fotbal din comuna Borcea, iar acesta a avut parte de o surpriză uriașă în timp ce își urmărea nepotul jucând la echipa a doua a celor de la FC Voluntari.

Dumitru Dragomir a povestit cum un preot l-a văzut la meciul din comuna Borcea și s-a dus direct spre el, iar ce a urmat l-a lăsat cu gura căscată pe fostul șef de la LPF.

Alaltăieri, am fost la un meci în comuna Borcea. Nici n-ați auzit de comuna asta. O comună frumoasă, cu un primar deștept, cu un teren masă de biliard. E o comună în jur de 10.000 de locuitori. Mă duc după nepotul meu, că joacă la echipa a doua a lui FC Voluntari.

Dacă vedeați ce era în jurul meu… bătrâni, copii, femei, primarul… toți… mi-era și o jenă de fiul meu. El s-a ridicat de lângă mine și s-a dus lângă gard. Le-am spus că n-am ce să le fac, mi-am dat seama că sunt agreat de foarte multă lume! Toată lumea a vrut poze cu nea Mitică, au venit mulți la mine. 

Am intrat în folclor cu nea Mitică. Bine, mai era Mitică Popescu, tare de tot, dar acum cred că l-am întrecut pe Mitică Popescu. Eu le spun câte-o poantă, câte-un banc, ce era în jurul meu… băi, a venit și popa lângă mine să mă sfințească. Doamne Dumnezeule ce a fost acolo! Săracul… e bolnav părintele, îi doresc multă sănătate. Extraordinar” a continuat Dumitru Dragomir.

Dumitru Dragomir (77 de ani) a fost vicepreședintele LPF în perioada 1992 – 1996, în timpul mandatului deținut de Mircea Angelescu, iar după retragerea sa a devenit președinte. A fost reales în 2000 și 2005, după care în 2013 a fost înlocuit de Gino Iorgulescu, actualul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal.

Publicat: 05 10. 2023, 17:16