A venit vestea așteptată de fanii Stelei! Unde vor fi transmise meciurile echipei lui Lăcătuș și prima reacție a lui Cristian Petrea
Meciurile de pe teren propriu ale Stelei vor fi transmise, începând cu această săptămână, de Telekom Sport, anunță site-ul postului TV.
După 12 etape în care echipa lui Ion Ion nu a avut loc pe televiziunile din România, după presiuni exercitate de fanii care nu pot urmări pe viu partidele din Ghencea, pachetul pentru partidele de pe teren propriu ale echipei din Ghencea au fost achiziționate de Telekom Sport.
Iar meciul de debut este cel cu Metaloglobus, care se va juca sâmbătă, în Ghencea, și va conta pentru etapa a 13-a a Ligii 4. La acest moment, ora partidei nu a fost stabilită, dar, cel mai probabil, se va juca după ora 17:00.
„Suntem în tratative avansate cu cei de la Telekom Sport, probabil vom semna actele în aceste zile”
Cristian Petrea, comandant CSA Steaua, pentru ProSport
Meciurile Stelei din sezonul regulat transmise de Telekom Sport:
- Etapa 14: CSA Steaua – Metaloglobus, sâmbătă, 18 noiembrie
- Etapa 19: CSA Steaua – AS Termo
- Etapa 21: CSA Steaua – Victoria București
- Etapa 23: CSA Steaua – Academia Rapid
- Etapa 26: CSA Steaua – Progresul Spartac
- Etapa 28: CSA Steaua – AS Carmen București
- Etapa 30: CSA Steaua – AS Romprim
Probleme cu AMFB, dar și cu stadionul din Ghencea
Într-un interviu acordat ProSport, Cristian Petrea, comandantul CSA Steaua, a fost întrebat de ce meciurile Stelei din startul sezonului nu sunt transmise, iar explicațiile s-au învârtit în jurul birocrației de la AMFB. Argumentul televiziunilor? În Ghencea nu existau condiții pentru asigurarea unei transmisii profesioniste: „Noi încă de la începerea campionatului ne-am gândit să inițiem niște dscuții cu cele mai importante televiziuni pentru ca suporterii noștri din toată țara să vadă partidele Stelei. Și, în acest sens, am purtat discuții cu Digi, Dolce și TVR 1. Momentam nu am primit nicio decizie oficială din partea lor, rămân uși deschise și noi sperăm ca măcar una din aceste televiziuni va transmite meciurile. Nu neg faptul că CSA Steaua deține un kit de transmisie online și sperăm ca peste o săptămână, dacă nu vom materializa discuțiile cu o televiziune, în mod cert le vom transmite pe canalul nostru youtube.
AMFB deține în exclusivitate drepturile de transmisie TV. Noi am purtat o discuție cu cei de la AMFB, am ajuns la o înțelegere cu ei în privința transmiterii meciurilor din mediul online. Și, probabil, dacă nu finalizăm tratatative cu o televiziune, sigur vom transmite online. De ce mergem mai mult pe televiziune? Pentru că are o acoperire națională și atunci meciurile noastre ar putea fi văzute de toți fanii Stelei. Vreau să mulțumesc Asociației Steliștilor 1947, am încheiat un parteneriat cu ei și ne ajută foarte mult. Ei au achiziționat și un pachet de 600 de abonamente”, spunea Petrea.