Absență neașteptată la antrenamentul FCSB-ului! Cine a „dispărut” înaintea meciului cu CFR Cluj din Supercupa României | VIDEO + FOTO
This browser does not support the video element.
Alex Buziuc a absentat în mod neașteptat la antrenamentul FCSB-ului de miercuri, cu o zi înaintea partidei cu CFR Cluj din Supercupa României.
Despre atacantul roș-albaștrilor s-a scris că a fost readus în lotul primei echipe, având în vedere faptul că mai mulți jucători importanți ai FCSB-ului s-au accidentat.
În ultima perioadă, fostul jucător al Academicii Clinceni a evoluat pentru echipa a doua a FCSB-ului.
Alex Buziuc nu a fost prezent la antrenamentul FCSB-ului
În ciuda absenței lui Alex Buziuc, la antrenamentul bucureștenilor s-a aflat Ante Vukusic, despre care Gigi Becali a spus că va pleca de la echipă, în vară.
Florinel Coman, Darius Olaru și Andrei Miron sunt cei trei fotbaliști pe care FCSB nu se va putea baza în meciul cu CFR Cluj.
Meciul CFR Cluj – FCSB, din Supercupa României, va avea loc joi, de la ora 19:00, și va putea fi urmărit, în format live text, pe www.prosport.ro.
Cine ar putea să-l înlocuiască pe Darius Olaru la FCSB
Ionuț Badea, fost antrenor principal la FC Argeș, este de părere că Ionuț Vînă și Olimpiu Moruțan ar putea să suplinească cu brio absența lui Darius Olaru, pe care îl consideră motorul echipei. Acesta a vorbit la superlativ despre Moruțan și spune că tânărul jucător are evoluții mai bune la mijlocul terenului decât în bandă.
„Olaru are un rol extrem de important. E jucătorul care poate face fazele în mod corect şi la înălţime. E motorul echipei, efortul fizic e fără plămâni.
În locul lui Olaru poate să apară un Vînă sau chiar un Moruţan, care a arătat că e mai creativ la mijloc decât în bandă. În bandă, adversarii l-au învăţat şi e limitat şi de spaţiu. În general, stângacii au emisfera creierului mult mai creativă decât dreptacii. După părerea mea, Moruţan ar putea fi foarte bine un jucător de mijlocul terenului”, a declarat Ionuț Badea, la Look Sport.