Academia FC Barcelona vine la Cluj! Cine poate să participe la tabăra de fotbal organizată cu antrenori de la clubul catalan și până când se pot face înscrierile

Redactor:
Marius Hutu
Academia FC Barcelona vine la Cluj! Cine poate să participe la tabăra de fotbal organizată cu antrenori de la clubul catalan și până când se pot face înscrierile
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mai mulți antrenori din Academia FC Barcelona vor fi prezenți în perioada 4-8 septembrie, la Cluj-Napoca, la o tabără de fotbal adresată copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 18 ani. Campul „Barca Academy” ajunge și în România, având deja o tradiție în peste 40 de țări.

„Parcul Sportiv > va deveni epicentrul fotbalului juvenil pentru o săptămână, în toamna acestui an! Fotbaliști cu vârste între 8 și 18 ani din toată țara vor învăța, pe parcursul unei săptămâni, fotbalul și valorile exprimate de Barça Academy, de la antrenori ai reputatei școli de fotbal catalane! Save the date: 4-8 septembrie 2018”, este mesajul organizatorilor.

Pe lângă ședințele de pregărire cu oamenii proveninți de la Academia FC Barcelona, antrenorii care își vor aduce copiii în această tabără vor avea acces la o sesiune teoretică susținută de tehnicienii catalani.

Cum se ajunge la Barca Academy

„Participă cine vrea, totul este pe bază de înscrieri, locurile sunt limitate. Prețul este 1.150 de lei pentru toată perioada. Pentru Academiile sau Școlile de fotbal care înscriu peste 25 de copii, prețul este de 950 de lei. Toți copiii vor primi un rând de echipament, diplomă de participare, plus vor avea acces la toate antrenamentele. Vor mai fi tombole, surprize pentru copii, etc”, ne-a declarat Marius Pintea, coordonatorul evenimentului.

„Ne propunem ca juniorii, copiii din România să cunoască valorile Barcelonei, clubul catalan este un brand de top azi în formarea tinerilor. Acest Camp nu este adresat numai sportivilor de mare performanță și nu este nici un trial. Va fi o tabără de fotbal și, bineînțeles, dacă vor ieși copii în evidență, cu siguranță vor fi monitorizați”, a mai spus Marius Pintea.

Barça Academy este un proiect FC Barcelona, care a ajuns în peste 40 de țări de pe toate continentele. S-au organizat 37 de școli permanente și peste 170 de campuri la care au participat până în prezent peste 400.000 de copii. Perioada de înscrieri pentru acțiunea „Cluj Napoca” este în perioada 20 iulie – 20 august. Înscrieriele se fac pe pagina de Facebook Barca Academy Cluj Napoca și pagina barcaacademy.ro

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un exercițiu
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un…
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×