Academica Clinceni este la un pas de colaps, iar Eugen Pârvulescu a sărit în ajutorul fiului său, Paul Pârvulescu.
Conducător acum la Csikszereda Miercurea Ciuc, în Liga 2, Eugen Pârvulescu este dezamăgit de modul în care a fost tratat fiul său, care a anunțat că ultimul său meci la Clinceni a fost cel de la Mioveni, scor 1-3.
„A fost ultimul meci pentru mine, începând de mâine nu o să mai fiu pentru că s-au întâmplat foarte multe lucruri. Mă despart destul de greu, au fost trei ani şi o lună senzaţionali pentru mine”, a spus Paul Pîrvulescu.
Eugen Pârvulescu a rămas uimit de modul în care a ajuns Clinceni, în condițiile în care Academica a prins play-off-ul în sezonul trecut din Liga 1.
Ce spune antrenorul celor de la Academica Clinceni despre dezastrul de la echipă!
„Eu l-am respectat pe Bobi Stoica și i-am acceptat scuzele atunci când m-a sunat. Dar totul are o limită. Ok, mi-a explicat că nu l-a înjurat pe Paul de familie, trecem peste. Dar, Bobi, ce ați facut cu două milioane de euro din banii din drepturile TV? Ați fost o dată echipă de play-off, ce ati facut oamenii buni cu banii ăia?
Nu ați plătit jucătorii de cinci luni, cât să mai reziste și ei? Paul are doi copii, ce vreți să facă? Nu e normal să-și bage memoriu și să meargă undeva unde să câștige și el o pâine?
Nu se poate așa ceva. Sunt și eu om de fotbal, dar este mare păcat. S-a ales praful de tot si o să se închidă porțile. Paul a facut tot ce a fost posibil omenește ca să ajute această echipă, iar domnul primar i-a mulțumit personal. De ce, domnule Bobi? Ce v-a facut fiul meu? Eu vă respect, dar totul are o limită. Nici domnul Falub nu a mai venit pe la echipă în ultimul timp. E dramatică situația”, a spus Eugen Pârvulescu, pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER