Acel moment când clubul își trage președintele de urechi. „Lovitură” în aura lui Marcel Popescu: CS U Craiova se dezice de el în conflictul cu galeria. Poziția oficială a oltenilor
Cei de la CS U Craiova nu împărtășesc părerea lui Marcel Popescu, președintele care i-a criticat pe fanii care nu vor ca finala Cupei să se dispute în Bănie.
„Clubul Universitatea Craiova nu împărtășește părerea managerului general, domnul Marcel Popescu, referitoare la suporterii care au cerut ca finala Cupei României să nu se desfășoare la Craiova. Pentru noi, contează și va conta mereu și părerea unui singur suporter, pentru că Universitatea este a tuturor fanilor ei.
În ceea ce privește poziția noastră oficială referitoare la locul de desfășurare a finalei, considerăm că este prematur să ne pronunțăm înainte ca Federația Română de Fotbal să ia o decizie în acest sens. Așteptăm, așadar, anunțul oficial din partea FRF, după care vom decide care sunt următorii pași de făcut, nu înainte de a ține cont și de opinia suporterilor cu privire la subiect”, se arată în comunicatul clubului oltean.
Reacția vine după ce președintele Marcel Popescu i-a jignit pe cei din galerie, catalogând spusele acestora ca intoxicări și diversiuni. „Hai să fim serioși. Cine semnează acel comunicat? Suporterii? Este o intoxicare de doi lei!”, a tunat Popescu.
Totul a plecat de la anunțul fanilor din Bănie, care într-un gest de fair-play au explicat de ce nu vor ca finala Cupei să aibă loc pe noul „OZN”, deși echipa lor este aproape de a juca cu trofeul pe masă.
„Referitor la informațiile tot mai credibile care spun că finala Cupei României urmează să se joace pe Stadionul «Ion Oblemenco», poziția Sezione Ultra” este următoarea:Suntem înc ântați de ideea că Știința ar putea să joace o finală de Cupă acasă, pe cel mai frumos stadion din România, dar nu suntem de acord ca asta să se întâmple în acest sezon.
Suntem încântați pentru că, având deja 11 finale jucate toate în București, iar 5 dintre ele chiar împotriva unor echipe din Capitală, considerăm că și Craiova merită să organizeze finale de Cupă, la fel cum au făcut-o și alte orașe din provincie. Pe de altă parte, nu considerăm că este corect față de celelalte echipe ca, abia acum, când suntem deja cu un picior in finală, să se stabilească jucarea finalei pe stadionul nostru.
În concluzie, cerem clubului Universitatea și Primăriei să refuze o eventuală propunere de disputare a finalei din acest sezon la Craiova și să propună, în schimb, Federației organizarea finalei din 2019 pe Stadionul „Ion Oblemenco”. Dacă nu pentru că așa este corect, măcar pentru că o astfel de decizie neinspirată ar aduce prejudicii de imagine clubului nostru. În caz contrar, luăm în calcul toate variantele de protest.
Considerăm că astfel de situații pot fi ușor evitate de FRF, care ar trebui să anunțe locul de disputare al finalei dacă nu înainte de începerea Cupei, măcar în fazele incipiente ale acesteia. Pentru acest sezon, cea mai înțeleaptă decizie este ca finala să se joace pe Arena Națională, stadion a cărui medie de spectatori a fost și o să fie depășită de fiecare dată când acolo joacă Universitatea Craiova”, se arăta în comunicatul galeriei.
Nu e primul derapaj al lui Marcel Popescu, la meciul cu Viitorul el fiind suprins de camerele tv arătând semne obscene la lojă și apoi venind cu o explicație puerilă pentru a-și acoperi ieșirea necontrolată.