Achiziții pentru promovare! Transferuri bombă pentru Liga 2. Dinamo îi ia pe Vali Lazăr și Neluț Roșu! | EXCLUSIV
După achiziționarea lui Gavrilă, Iulian Mihăescu are acum sub comandă la Săftică și alți doi noi jucători. ProSport a aflat că Valentin Lazăr și Neluț Roșu se antrenează deja cu Dinamo.
Chiar dacă nu au un antrenor principal, Iulian Mihăescu fiind totuși numit doar antrenor interimar după plecarea lui Gică Mihali, Răzvan Zăvăleanu se luptă în continuare să formeze la Dinamo un lot competitiv.
După Bogdan Gavrilă, administratorul judiciar a bătut palma cu Valentin Lazăr și Neluț Roșu, jucători care deja au început antrenamentele sub comanda lui Iulian Mihăescu.
Achiziții pentru promovare! Cei doi jucători s-au înțeles deja cu Răzvan Zăvăleanu și urmează să își finalizeze contractele cu viitorul președinte
Surse din anturajul dinamoviștilor ne-au dezvăluit că după discuțiile cu administratorul judiciar, Neluț Roșu și Valentin Lazăr și-au dat acordul să vină la Dinamo, urmând ca în cel mai scurt timp să își clarifice cu omul care are drept de semnătură și contractele lor personale.
La antrenamentele echipei se află deja și Bogdan Gavrilă. Pe 21 mai, noul jucător al „câinilor” a declarat: „Ultimele 6 luni au fost foarte bune pentru mine. Am terminat contractul, ei mi-au propus prelungirea, dar i-am rugat să mă aștepte să văd ce opțiuni mai am și să iau apoi o decizie. În caz că nu voi găsi nimic care să merite, mă voi întoarce acolo.
Valoric, campionatul din Malta e undeva între Liga 1 și Liga 2 din România. Oamenii sunt pasionați de fotbal. Din păcate, nici nu pot să compar situațiile unor echipe din România cu cele ale echipelor din Malta. Mulți jucători români m-au contactat să vină în Malta, sătui de problemele financiare. Acolo ai o siguranță că primești banii, că nu-i pierzi. Am venit la Dinamo cu inima deschisă și sper să ajut cât de mult pot la promovarea în Liga 1″, a spus acesta.