Fost campion cu Steaua la sfârșitul anilor ’90, Aurel Panait (50 de ani), locuiește acum în Germania. S-a mutat acolo în urmă cu 8 ani și lucrează într-un magazin de haine, unde este manager.
Panait a făcut parte dintr-o echipă foarte puternică a Stelei, ce-i avea în prim plan pe Ilie Stan, Costel Gâlcă, Ilie Dumitrescu sau Marius Lăcătuș. În cei 5 ani (1991-1996) pe care i-a petrecut la gruparea bucureșteană, a cucerit nu mai puțin de 7 trofee. Ulterior a ajuns în Germania, dar după ce a renunțat la fotbal, în anul 2000, nu a putut continua dintr-o poziție oficială și s-a reorientat.
„Pur și simplu așa a fost să fie. Acum lucrez la un magazin de haine. Sunt un fel de manager al acestuia. Și soția mea lucrează în același domeniu. Dar, așa cum v-am spus mai devreme, ne ocupăm de creșterea și formarea celui mic„, a declarat Joe Panait pentru Telekom Sport.
Panait are un băiat în vârstă de 17 pe ani, pe care speră să-l vadă realizând perfomanțe majore pentru Duisburg, club la care este legitimat. „Mă ocup de creșterea băiatului meu, Patric, care are 17 ani și evoluează deja deja la echipa U19 a clubului FSV Duisburg. În opinia mea este foarte talentat. Mi-aș dori să ajungă să joace și la naționala U19 a României. I-am și spus fostului meu coleg Laurențiu Roșu că merită să-l testeze. Cred că anul ăsta va fi chemat în acest sens… Eu sper să reușească el ce nu a reușit taică-său„, a încheiat fostul fotbalist.
Panait a plecat de la Steaua în 1996, la VfB Modling (Austria). După câteva luni a ajuns în Germania, unde a evoluat 3 sezoane. A trecut pe la formații precum Mainz, SV Wehen sau BFC Dynamo.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER