Acum o să vedem câți bani au în portofel spaniolii care au cumpărat Dinamo. Ioan Niculae este gata să-l vândă pe Constantin Budescu în „Ștefan cel Mare” și i-a stabilit deja prețul

Spaniolii care au cumpărat Dinamo vor să înceapă în forță campania de achiziții. Au pus ochii pe Constantin Budescu, dar rămâne de văzut dacă vor avea bani pentru acest transfer. Patronul Ioan Niculae vrea 800.000 de euro pentru mijlocașul Astrei.

Dinamo este mare criză de timp. „Câinii” joacă peste 9 zile cu FC Hermannstadt în campionat și deocamdată nu au antrenor, iar lotul nu este deloc generos. Gigi Mulțescu a fost anunțat că nu rămâne pe banca echipei, iar de luni este așteptat la pregătire noul tehnician. Sunt probleme și cu lotul, după ce 7 jucători au plecat pentru că le-au expirat contractele.

Spaniolii care au cumpărat Dinamo își doresc foarte tare să-l cumpere pe Constantin Budescu. Rămâne de văzut dacă au și bani. Ar însemna să plătească doar pentru un jucător aproape un sfert din bugetul pe un an, care este de aproape 3,5 milioane de euro.

Ioan Niculae vrea 800.000 de euro pentru mijlocașul de 31 de ani. Un contract pe trei ani plus suma de transfer ar costa aproape 1,5 milioane de euro scrie GSP.

Constantin Budescu, neplătit de aproape patru luni

Astra are probleme cu banii, iar jucătorii nu și-au mai luat salariile de aproape 4 luni. Budescu s-a fotografiat în vacanță cu patronul, la piscină, dar asta nu înseamnă că nu ar fi tentat să plece. Din cauza datoriilor, echipa din Giurgiu nu joacă în Europa, după ce nu a primit licența.

„Vă puteți interesa și o să vedeți că nici un jucător nu a plecat de la Astra, în anii aceștia, fără să fi fost plătit. A luat banii cu întârziere, dar i-a luat pe toți. Să spunem adevărul: el nu poate pleca liber de contract, are o clauză de reziliere.

Dacă cineva o va plăti, atunci nu mai depinde de clubul Astra, el e liber să își aleagă destinația. Eu nu cred că este un club în România care să plătească clauza lui Budescu. Sunt clauze confidențiale și nu ar fi corect să le spunem”, a spus Dani Coman, la reunirea Astrei.”, a declarat președintele Dani Coman.

Constantin Budescu are 31 de ani, iar în cele 19 partide din sezonul trecut a înscris 6 goluri. La națională a adunat 12 selecții și a marcat 5 goluri.

Publicat: 15 08. 2020, 17:10
Actualizat: 15 08. 2020, 17:11