Acuzații de blat șocante în Liga 1, la meciul în care CFR Cluj și-a asigurat titlul în acest sezon! Cornel Dinu, dezvăluiri uluitoare: „Se vorbește despre o colectivitate a jucătorilor portughezi de aici”

Cornel Dinu, discurs manifest după România – Islanda în direct la ProSport Live
Vezi galeria foto - 6 poze

Cornel Dinu, legenda clubului Dinamo, a venit cu un scenariu vizavi de cum se poate câștiga titlul în Liga 1 în afara terenului de joc.

Fostul internațional acreditează varianta unei înțelegeri între fotbaliștii portughezi care evoluează la mai multe echipe din campionatul intern.

CFR Cluj a ajuns la 21 de etape fără înfrângere, 16 victorii şi 5 egaluri. Acuzele lui Cornel Dinu au apărut în contextul în care Joao Miguel a comis o mare gafă în meciul CFR Cluj – FC Argeș, din etapa a treia din play-off-ul Ligii 1. Lusitanul a vrut să trimită o pasă la propriul portar, dar nu l-a văzut pe Debeljuh, singur în careu, care a speculat eroarea fundașului lui FC Argeș.

Acuzații de blat șocante în Liga 1, la meciul în care CFR Cluj și-a asigurat titlul în acest sezon! Cornel Dinu, dezvăluiri uluitoare: „Se vorbește despre o colectivitate a jucătorilor portughezi de aici”

Campioana din Gruia a învins-o pe FC Argeş cu scorul de 2-0 (1-0), luni, pe teren propriu, într-un meci din etapa a treia a fazei play-off a Ligii I de fotbal.

„Se vorbește despre aceste lucruri, am probe. Se vorbește despre o colectivitate a jucătorilor portughezi din Liga 1. Eu am probe.

Dacă se vorbește, nu iese fum fără foc. Mi-ați arătat două faze de la același meci. Să încheiem discuția. Coincidența e că se întâmplă de două ori la CFR Cluj – FC Argeș”, a declarat Dinu la Orange Sport.

Ce a spus antrenorul Andrei Prepeliță?

Andrei Prepeliţă a declarat că FC Argeş i-a făcut două “cadouri” liderului din Liga 1.

“Sunt dezamăgit. O primă repriză în care CFR-ul nu ne-a pus mari probleme, dar am luat decizii greşite. Şi apoi un cadou făcut la fel ca la meciul din decembrie, apoi alt cadou, cartonaşul roşu.

Şi ăsta a fost meciul. Dacă eram mai incisivi… Din păcate avem un complex, nici măcar nu putem să marcăm împotriva CFR-ului”, a declarat Prepeliţă la flashinterviuri.

Clasamentul play-off-ului este următorul: 1. CFR Cluj – 45 de puncte, 2. FCSB – 37, 3. Universitatea Craiova – 33, 4. FC Voluntari – 30, 5. Farul Constanţa – 25, 6. FC Argeş – 24.

Care este programul etapei a patra?

  • 9 aprilie, ora 17.30 FC Argeş – Farul Constanţa
  • 10 aprilie, ora 20.30 Universitatea Craiova – CFR Cluj
  • 11 aprilie, ora 21.00 FCSB – FC Voluntari
Publicat: 05 04. 2022, 10:45