Adevăratul motiv pentru care Gnohere nu a plecat cu autocarul FCSB-ului după victoria cu Craiova. Ce a făcut „Bizonul”

Harlem Gnohere (31 de ani) a plecat pe jos de la Arena Națională, după ce FCSB a câștigat cu 3-2 în fața Craiovei, dar „Bizonul” nu a jucat niciun minut. Atacantul francez nu s-a urcat în autocarul echipei și au pornit speculații conform cărora e supărat pe situația sa actuală. În realitate, motivul ar fi altul.

„Bizonul” nu a plecat cu autocarul FCSB-ului după victoria roș-albaștrilor contra Craiovei pentru că s-a întâlnit cu câțiva apropiați la una dintre porțile stadionului. Gnohere a fost rezervă neutilizată la derby-ul cu oltenii, iar cel care i-a luat locul, Ioan Hora, a reușit o dublă.

Gigi Becali a anunțat că a trimis o hârtie pentru vânzarea lui Harlem Gnohere în schimbul a șase milioane de euro.

Gnohere e golgheterul FCSB-ului în acest sezon, cu 15 goluri și o pasă decisivă în 26 de meciuri. Francezul mai are contract cu FCSB până în 2020.

Publicat: 26 02. 2019, 12:26
Actualizat: 26 02. 2019, 13:25