Ultima oară manager sportiv la FCSB, în 2008, Adi Ilie ar fi pregătit, la 10 ani distanță, să revină în fotbalul românesc. Joi, după ce Dan Leasă și-a anunțat plecarea de la FC Voluntari, lucru pe care l-ar putea face și antrenorul Adi Mutu, mai multe informații au susținut că Adi Ilie ar putea fi angajat la formația din Ilfov.
Fostul manager general al clubului FC Voluntari, Dan Leasă, a lansat ipoteza că fostul atacant al naționalei ar urma să revină în fotbalul românesc, la echipa de la marginea Bucureștiului: „Așa am auzit că ar veni Gâlcă antrenor și Adi Ilie se va ocupa de aducerea de jucători, dar să vedem! Sunt bani puțini la Voluntari, ca-n ultimii trei ani și totuși cu un buget mic am obținut două trofee importante si menținerea în Liga 1 trei ani consecutivi”.
A doua zi, vineri, Adi Ilie a fost chestionat în legătură cu o posibilă revenire în fotbalul românesc, unde a evoluat pentru Electruputere Craiova și Steaua: „Nu știu, nu am idee încă”. Întrebat dacă ar ar accepta o propunere din partea celor de la FC Voluntari, „Cobra” a replicat: „Ar putea fi un proiect interesant, ar putea fi. La Steaua nu am contact, îi cunosc pe toți de acolo, dar nu am avut contact așa cu ei ca să mai țin legătura”, a declarat Adi Ilie, pentru TelekomSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER